Marius Măldărășanu, antrenorul celor de la FC Hermannstadt, a avut parte de un sezon bun alături de gruparea sibiană.
FC Hermannstadt a încheiat play-out-ul pe primul loc și a pierdut finala Cupei României împotriva celor de la CFR Cluj, rezultate peste așteptări din partea grupării lui Măldărășanu.
Rămasă fără antrenor principal după plecarea lui Marius Șumudică, o eventuală venire a lui Marius Măldărășanu la Rapid a fost pe buzele mai multor oameni din ambele tabere, atât din Giulești cât și de la Sibiu.
Claudiu Rotar, finanțatorul sibienilor, a vorbit despre interesul celor de la Rapid pentru Marius Măldărășanu, cel pe care l-a sfătuit să accepte oferta venită din partea fostei sale echipe.
„Când am avut prima discuţie cu el, avusese o discuţie cu Rapid. Eu am fost primul care i-am zis să meargă, pentru că e un pas înainte. Dorinţa lui n-a fost să meargă acum. M-a surprins că a rămas la noi, da.
Profesional era mai bine pentru el să antreneze Rapidul. Aici îi place, sunt patru ani la Sibiu, i-am dat ce şi-a dorit. Sibiul e frumos. Aici e linişte, noi ştim echipa cu o oră înainte să înceapă meciul, habar n-avem cine joacă”, a spus Claudiu Rotar, la Prima Sport.