Oţelul Galaţi a anunţat, joi, că s-a despărţit de unul dintre jucătorii care au scris istorie la echipa din Moldova, mijlocaşul croat Diego Zivulic.
„Mulţumim, Diego! Eşti parte din istoria renaşterii Oţelului
Una dintre frumoasele poveşti roş-alb-albastre a ajuns la final. Contractul mijlocaşului Diego Živulić cu SC Oţelul Galaţi s-a încheiat, iar fotbalistul croat a ales să revină în ţara sa natală. Astfel, el pune punct unui capitol de neuitat din cariera sa şi din istoria recentă a clubului nostru.
Sosit la Galaţi în ianuarie 2023, într-o perioadă în care Oţelul îşi reconstruia drumul spre performanţă, Diego a fost unul dintre oamenii care au pus umărul, zi de zi, la renaşterea echipei. Cu seriozitate, caracter şi un spirit de luptă exemplar, a devenit un reper al vestiarului şi unul dintre favoriţii suporterilor.
În tricoul roş-alb-albastru, Diego a trăit promovarea în Superligă, finala Cupei României şi alte momente pe care orice fotbalist şi orice suporter le păstrează pentru totdeauna în suflet.
A fost unul dintre liderii unei generaţii care a demonstrat că Oţelul poate reveni acolo unde îi este locul, printre cele mai bune echipe ale României”, notează Oţelul pe site-ul oficial.
Dar dincolo de meciuri, statistici şi rezultate, Diego Živulić va rămâne în memoria noastră pentru felul în care a înţeles ce înseamnă acest club, precizează Oţelul Galaţi.
„Pentru respectul arătat tricoului, pentru profesionalismul de la fiecare antrenament şi pentru relaţia sinceră pe care a construit-o cu oraşul şi cu suporterii.
Îţi mulţumim pentru fiecare duel, pentru fiecare sacrificiu, pentru fiecare victorie şi pentru fiecare moment în care ai apărat cu mândrie culorile roş-alb-albastre.
Oţelul va rămâne mereu casa ta.
Drum bun şi mult succes în tot ceea ce va urma! Hvala, Diego! Vei fi mereu unul dintre noi”, a transmis Oţelul pe Facebook.