A venit doar ca să aibă de unde să plece?! Caz incredibil cu Jo, după ce Petrescu i-a văzut „burtica”. EXCLUSIV: reacția clubului

Iosif Pintilie 13.03.2023, 15:42
A venit doar ca să aibă de unde să plece?! Caz incredibil cu Jo, după ce Petrescu i-a văzut „burtica”. EXCLUSIV: reacția clubului

CFR Cluj vrea să dea lovitura, prin transferul Joao Alves de Assis Silva „Jo”, brazilian cu selecții în echipa națională ce a îmbrăcat cândva tricoul lui Manchester City. Playsport l-a contactat pe Cristian Balaj, președintele lui CFR Cluj, care ne-a dat ultimele detalii despre acest transfer.

Cade transferul lui ”Jo” după ultimele declarații ale lui Petrescu?

Dan Petrescu s-a plâns de forma fizică a lui ”Jo”, despre care a spus că este cam rotund. Cristi Balaj ne-a spus că brazilianul va fi supus unor teste medicale, pentru a se stabili dacă poate ajuta sau nu echipa.

În același timp, Balaj ne-a spus că brazilianul va respecta plafonul salarial al echipei, ceea ce înseamnă că salariul său nu va depăși 15 mii de euro lunar.

”Nu am stabilit deocamdată (n.r. dacă vine sau nu). Confirm că suntem în discuții cu jucătorul, există anumite teste. În funcție de ele vom discuta, vom analiza și vom lua o decizie. În presă, există tendința de a ne hazarda, dar noi analizăm și vom lua o decizie.

Nu știu ce a zis Dan Petrescu. Rezultatele testelor vor fi analizate și vom lua o decizie în acest sens. Sunt jurnaliști care au tras concluzii. Nu le avem noi, nu știu de ce le trag ei. Orice jucător care vine trebuie să respecte plafonul salarial”, ne-a spus Cristi Balaj.

Dan Petrescu, dezamăgit de ”Jo”

Antrenorul principal al lui CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a plâns de starea fizică a lui ”Jo”, despre care spune că are câteva kilograme în plus.

”A apărut Jo. L-am văzut după atâția ani. E puțin mai rotund decât îl cunoșteam eu. E clar, n-a făcut mai nimic de două luni, băiatul a recunoscut. Acum să vedem ce putem scoate din el. Deocamdată nu s-a semnat nimic. A făcut o vizită medicală.

Eu cred că ar fi bine să luăm măsuri, să vedem ce va fi bine pentru noi. N-aș vrea să vină doar să se uite la meciuri, să fie un simplu spectator. Aș fi vrut să vină aici puțin pregătit. El e nepregătit total. Aș vrea să iau o decizie împreună cu clubul după acest meci de mâine. Trebuie să îi facem o evaluare corectă, vedem după meciul cu U Cluj”, a spus Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

Cine este Joao Alves de Assis Silva „Jo”?

”Jo” este un jucător brazilian, crescut de academia celor de  la Corinthias. În 2003, el ajungea în Europa, semnând cu CSKA Moscova pentru cinci milioane de euro, Doi ani mai târziu, atingea vârful carierei, fiind cumpărat de Manchester City pentru 24 de milioane de euro. A îmbrăcat de 42 de ori tricoul ”cetățenilor”.

City l-a împrumutat la Everton și Galatasaray, renunțând gratis la el în 2011, când s-a întors în Brazilia, la Internacional. A mai jucat în Emirate, China și Japonia.

Acesta a adunat 20 de selecții și cinci goluri pentru Brazilia. A fost în lotul cu care Brazilia a încercat să câștige Cupa Mondială jucată pe ”teren propriu”, în 2014, fiind rezervă la celebra înfrângere din Semifinale, cu Germania. Totuși, el a jucat în trei meciuri la acel turneu, înclusiv finala mică.

Urmăriți Playsport.ro și pe