Un fotbalist de echipă națională este implicat într-un scandal incredibil. Este vorba de un internațional olandez, un jucător care se afla în planurile lui Louis van Gaal, pentru turneul final din iarna viitoare. Cariera acestuia poate ajunge, totuși, la final, din cauza unui incident incredibil.
Fotbalistul a fost pus sub acuzare în Olanda pentru tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat pe un membru al familiei sale. Iar viitorul nu se anunță unul foarte bun pentru Quincy Promes. Fotbalistul de 29 de ani riscă să ajungă la închisoare, asta dacă va fi găsit vinovat.
Promes a figurat pentru Olanda la Euro 2020 și, chiar dacă nu a jucat în această toamnă, mai mult ca sigur selecționerul Van Gaal îl avea în vederi. Acum, însă, Promes are alte probleme pe cap. Fotbalistul a fost chemat în instanță de autoritățile olandeze. Fotbalistul riscă cel puțin 3 ani de pușcărie, pentru că ar fi înjunghiat un membru al familiei. Incidentul ar fi avut loc în luna iulie 2020, la o petrecere. Atunci ar fi avut loc un conflict și Promes ar fi reacționat violent.
Fotbalistul chiar ar fi fost arestat la finalul anului trecut, dar a fost eliberat după câteva zile. În februarie 2021 s-a transferat în Rusia, la Spartak Moscova. Clubul din capitala Rusiei a și emis un comunicat după ce fotbalistul a fost trimis în judecată.
Avocaţii săi se ocupă de caz. În ceea ce priveşte acoperirea mediatică, Spartak va răspunde doar solicitărilor oficiale ale autorităţilor competente, solicitări pe care clubul nu le-a primit, a precizat serviciul de presă al clubului din Moscova.
Quincy Promes este conștient că acest scandal poate să îi dăuneze șanselor de a prinde lotul Olandei, la Campionatul Mondial, de anul viitor, din Qatar. „Portocala Mecanică” a câștigat grupa și a început să reînnoade seria calificărilor la turneele finale. Cu Louis Van Gaal pe bancă, olandezii vor fi printre protagonistele de la turneul din Qatar.
Din Europa, pe lângă Olanda s-au mai calificat Serbia, Spania, Elveția, Franța, Belgia, Danemarca, Croația, Anglia și Germania.
Pentru barajul care se va disputa în luna martie, s-au calificat Portugalia, Suedia, Italia, Ucraina, Țara Galilor, Scoția, Turcia, Rusia, Polonia, Macedonia de Nord, Austria și Cehia.
Din acestea, doar 3 naționale vor avea șansa să meargă la turneul final din 2022. Câștigătoarele vor fi alese în urma unui turneu.