Adevărul despre banii împrumutați de Bănel Nicoliță de la cămătari. Fostul mijlocaș al FCSB a negat valoarea sumei luate

Iosif Pintilie 17.10.2022, 22:51
Adevărul despre banii împrumutați de Bănel Nicoliță de la cămătari. Fostul mijlocaș al FCSB a negat valoarea sumei luate

Bănel Nicoliță a șocat pe toată lumea în urmă cu un an, când presa a speculat că acesta a plecat în USA deoarece avea o datorie la cămătari pe care nu era capabil să o plătească. Zvonurile anunțau o sumă uriașă de bani: 100.000 de euro.

Marcatorul celebrului autogol din duelul dintre FCSB și Real Madrid recunoaște că a împrumutat o sumă de bani de la cămătari, dar nu atât de mare pe cât s-a scris în presă. De asemenea, el susține că nu a fugit în America de frica cămătarilor, ci pentru că avea nevoie de o pauză după divorțul prin care a trecut.

”Da, așa este am împrumutat bani de la cămătari, dar nici vorbă de acea sumă vehiculată în presă. Au fost niște minciuni. La un moment dat, aveam nevoie de bani și am apelat la ei, dar suma este mult mai mică. În niciun caz 100.000 de euro. Și apoi am returnat banii.

Nu e adevărat că am plecat în America de frica cămătarilor. Dacă era așa, mă mai întorceam? Nu, acei bani i-am dat înapoi, nu au fost probleme. Nu mai am nimic acum, dar am avut o perioadă foarte grea. După toate acele probleme, despre care am mai discutat, și cu divorțul, și cu banii, m-am trezit singur. Mulți dintre prietenii mei dinainte nu mai erau alături de mine. Am apelat la un alt prieten, stabilit în America, și i-am spus dacă pot să-i fac o vizită.

Aveam nevoie de o pauză, de o vacanță departe de tot. Și el m-a primit cu brațele deschise. A zis, da, poți veni și sta oricât. Așa că m-am dus”, a spus Nicoliță, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D.

Bănel Nicoliță, la cămașă la vizita medicală a FCSB-ului

Bănel Nicoliță recunoaște că atunci când a ajuns la FCSB a mers la că vizita medicală îmbrăcat la costum. El povestește cum a fost surprins atunci când a trebuit să pedaleze la bicicleta electrică îmbrăcat în pantaloni de stofă.

„Nu mi-a zis nimeni cum trebuie să vin îmbrăcat, că trebuie să am trening că mă duc pe bicicletă. Am zis să dau frumos pe sticlă, știam că vor fi camere TV acolo. Mi-au zis că trebuie să dau proba la bicicletă: Doamnă, cum să dau probă așa la bicicletă?! Aveam pantaloni de stofă, pantofi de lac, îmbrăcat frumos. Mi-am dat cămașa jos

Visul meu a fost să fiu antrenat de nea Marius Lăcătuș. Îmi scriam tricourile cu pixul, aveam un singur tricou de școală, mama îmi zicea să nu-l mai colorez cu pixul. Mamă, e tricoul meu, pe omul ăla îl iubesc, vreau să fiu ca Marius Lăcătuș, rău, agresiv!”, a relatat Nicoliță în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622