Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a trecut de Anastasia Potapova (Rusia, 68 WTA) 6-1, 5-4. Sportiva din Constanța a făcut astfel pasul în optimile turneului WTA de la Moscova.
După meciul cu rusoaica de 20 de ani, Halep a avut parte de o surpriză plăcută. Un bărbat a lăsat-o fără cuvinte pe jucătoarea de tenis.
Simona Halep a învins-o pe rusoaica Anastasia Potapova (68 WTA), scor 6-1, 6-4. Campioana noastră a început excelent partida și a profitat de numeroasele erori neforțate ale adversarei. Fosta elevă a lui Darren Cahill a cedat un singur game în primul act, chiar pe propriul serviciu, iar apoi a urmat o serie impresionantă.
Primul set s-a încheiat după 39 de minute, dar emoțiile au apărut în setul secund. În ciuda unui start bun, Simona a fost egalată la 3, iar apoi condusă, după ce avusese un avans de două game-uri. Potapova a părut din ce în ce mai încrezătoare, însă nu a reușit să mai revină în avantaj. Halep a fructificat a doua minge de meci avută la 5-4 și a încheiat jocul după o oră și 33 de minute.
După meciul de la Moscova, Simona Halep a avut parte și de o surpriză neașteptată. Mai precis, o întâlnire cu unul dintre cei mai înfocați fani ai săi.
Simona Halep are foarte mulți fani. Cel pe care l-a întâlnit la Moscova, însă, se simte foarte atașat de sportiva din România. Acest lucru este dovedit de cele două tatuaje pe care individul le are pe braț, unde și-a imprimat numele celor două turnee de Grand Slam pe care jucătoarea noastră le-a câștigat. Este vorba despre Roland Garros și Wimbledon. De asemenea, el și-a tatuat și anul reușitelor, 2018 și 2019.
Simona Halep a ținut să imortalizeze întâlnirea cu o fotografie, pe care a postat-o pe rețelele sociale. După cum era de așteptat, imaginea a strâns extrem de multe aprecieri din partea internauților.
În optimile de finală ale competiției de la Moscova, Simona Halep se va duela cu o altă rusoaică, și anume, Veronika Kudermetova (32 WTA). Acesta a trecut marți de Oksana Selekhmeteva (238 WTA).