Adrian Ilie, momente de groază duminică noapte. ”Mi-au zis că-mi pun cătușele și că mă rețin 12 ore. Mi-am sunat avocatul”

Alex Matei 25.07.2023, 11:23
Adrian Ilie, momente de groază duminică noapte. ”Mi-au zis că-mi pun cătușele și că mă rețin 12 ore. Mi-am sunat avocatul”

Adrian Ilie (49 de ani), fostul atacant al celor de la Steaua, actuala FCSB, dar și al celor de la Valencia și al echipei naționale, a trecut duminică noapte prin momente de groază.

”Cobra” a fost oprit în trafic, în zona Herăstrău, de către un echipaj de poliție, duminică după miezul nopții. Fostul mare fotbalist nu a trecut testul cu etiolotestul și a rămas fără permis.

Adrian Ilie, momente de groază duminică noapte

Numai că Adrian Ilie a fost invitat și la spital pentru probe de sânge, pe care acesta le-a refuzat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.

Adrian Ilie a povestit exact ce s-a întâmplat, de ce a refuzat să de probe de sânge, dar și cum a fost amenințat cu cătușe și cu reținere pentru 12 ore.

Adrian Ilie se întorcea de la evenimentul de lansare al noului imn pe care-l are Superliga din acest sezon, interpretat de Antonia.

”Era 12:30 noaptea, veneam de la un eveniment, consumasem două-trei pahare, nu mai mult. Nu am fost mort de beat, cum a apărut prin presă. Am fost testat, am recunoscut, totul e ok. Era o razie mai mare, prin oraș, erau o fată și un băiat”, a spus Ilie, la Fanatik.

Fostul fotbalist a dezvăluit și momentele delicate prin care a trecut duminică seară.

”Am băut două sau trei pahare de vin, într-un interval de câteva ore. Nu am făcut scandal, am cooperat.

Puteau să mă aresteze Am vrut să închid ușa de la mașină și ei au crezut altceva, așa că au zis că-mi pun cătușele sau mă rețin 12 ore. Am zis doar că închid ușa și că-i urmez. M-am supus regulilor.

Mi-a zis băiatul să stau lângă el, pentru că altfel îmi pun cătușele. Nu am fost mort de beat, dar am avut 0.84 alcoolemie. Am suflat de mai multe ori, nu am făcut scandal. Dacă era așa, eram bătut”, a mai spus ”Cobra”.

Adrian Ilie nu se aștepta la dosar penal

Adrian Ilie s-a ales și cu un dosar penal, dar spune că nu a știut că se va ajunge aici dacă refuza recoltarea probelor biologice.

”Nu am vrut să-mi ia la spital probe biologice. Am sunat un avocat, era două și jumătate noaptea, nu am știut că se poate lăsa cu dosar penal.

Nu am vrut să mi se recolteze acele probe, pentru că nu mai am încredere. Eu, pe vremea în care am fost fotbalist, aveam 21 de ani, am dat probe de sânge și atunci am contactat un virus de care am scăpat abia acum câțiva ani.

Din cauza acelui virus era să mă las de fotbal, am fost foarte speriat.

De aceea nu am vrut să dau probe. Asta e, am greșit, e vina mea, am rămas fără permis”, a mai spus Ilie la Fanatik.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622