Adrian Mutu n-a avut motive de supărare, a fost un derby mult mai liniștit decât se aștepta. Rapidul a controlat meciul cu Dinamo și meciul a fost decis încă din prima repriză. Briliantul are, astfel, două victorii din tot atâtea partide, la debutul pe banca giuleștenilor.
Adrian Mutu este mulțumit după un succes clar în fața rivalei Dinamo, dar este și supărat de golul primit.
Sunt mulțumit, dar am avut și teamă, la 2-0, că se știe că este scor periculos. S-a și văzut, am luat un gol copilăresc, la ce experiență avem acolo, nu avem voie. Băieții știu asta, sper să nu se mai repete. DÎn rest am dominat, am reacționat bine, am recuperat repede balonul, am presat. Nu cred că au mai avut o ocazie. În repriza secundă au schimbat și ei sistemul, de aceea am preferat să nu mai riscăm, ne-am retras puțin, dar tot am controlat partidă. A fost un meci liniștit și o victorie importantă pentru Rapid, care aștepta de 14 ani acest succes, a declarat Adrian Mutu
Adrian Mutu și-a lăudat și jucătorii din compartimentul ofensiv, mai ales pe Ioniță și Bălan.
Îmi place să lucrez ofensiv, le las liber jucătorilor la 20 de metri de poartă, acolo intervine instinctul, talentul lor. Important este să se bucure de fotbal. Dar până în acel moment trebuie stabilite niște trasee, niște automatisme, acestea le pregătim. Eu nu critic jucătorii dacă greșesc, se întîmplă, pe mine mă interesează atitudinea lor, poziționarea tactică, asteea contează. Mai ales cu Rareș și cu Ioniță am discutat des, joacă pe acea poziție, pot face diferența și s-a văzut azi, mai ales la Alex
Lui Bălan îi place să execute lovituri libere, eu de la Voluntari îi tto ziceam că poate dă și el un gol. Acum a marcat, a muncit mult pentru echipă, s-a dăruit, a câștigat dueluri, asta contează. La gol mingea a luat și un efect ciudat, care l-a păcălit pe portar, a explicat antrenorul giuleștenilor
Briliantul nu a uitat nici de fosta sa echipă, aflată într-o situație foarte grea. Barajul pare obiectivul realist al „câinilor”.
Pentru Dinamo fiecare meci este capital, se pot salva, îi văd capabili. Dar azi noi am fost mai pregătiți mental, am intrat mai determinați și asta s-a văzut, a declarat Mutu
Antrenorul nu le lasă mult timp de bucurie jucătorilor, după acest succes. Mutu vrea ca jucătorii săi să continue această serie de succese
Este o victorie importantă de moral, Rapid aștepta de 14 acest succes, dar eu unul voi uita meciul. Ne așteaptă alte confruntări. Nu trebuie să facem sărbătoare, important este să avem continuitate în victorii.