Adversară dificilă pentru Simona Halep, în optimi, la Madrid! Numărul 3 mondial o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (16WTA). Va fi cea de-a 5-a confruntare dintre cele două jucătoare. Până acum, Halep a câștigat 3, una revenindu-i lui Mertens. Partida va avea loc marți, 4 mai, la o oră ce urmează să fie stabilită de organizatori.
UPDATE: Organizatorii au decis ca meciul dintre Simona Halep și Elise Mertens să înceapă în jurul orei 14, ora României!
Numărul 3 mondial arată o formă foarte bună în aceste zile, la turneul de la Madrid. Dar urmează o adversară dificilă pentru Simona Halep, în optimi. După ce le-a spulberat în primele două tururi pe Sara Soribes Tormo și pe Saisai Zheng, românca o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (16 WTA). Nimeni alta decât cea învinsă de Sorana Cîrstea în finala turneului de la Istanbul, unde Sori a câștigat cel de-al doilea titlu WTA din carieră.
Va fi cea de-a 5-a confruntare între Halep și Mertens. Scorul direct este de 3-1 pentru campioana româncă. Prima dată s-au întâlnit chiar la Madrid, în 2018, Simona câștigând clar în primul tur, scor 6-0, 6-3. La numai câteva săptămâni distanță, Halep a învins-o iar pe Mertens, cu 6-2, 6-1, în turul 3 de la Rolland Garos. Belgianca și-a luat revanșa în finala de la Doha din 2019, când s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3. În fine, ultimul duel direct dintre Halep și Mertens a fost în 2020, în turul 3 de la Australian Open, românca ieșind învingătoare după un dublu 6-4.
Belgianca de 25 de ani are 6 titluri, la simplu, în carieră. Dar a câștigat 2 turnee de Grand Slam, însă la dublu feminin. Alături de Aryna Sabalenka, ea a triumfat la US Open, în 2019 și la Australian Open, chiar în ediția din acest an. La Madrid, ea a trecut în primele două tururi de Shuai Zhang (44 WTA) și de Elena Rybakina (22 WTA), fără să cedeze vreun set. Câștigătoarea înfruntării Halep – Mertens va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Aryna Sabalenka (7 WTA) și Jessica Pegula (33 WTA). O veste bună pentru Simona Halep este că nipona Naomi Osaka (2 WTA), aflată pe partea ei de tablou, a fost deja eliminată, în turul precedent. Câștigătoarea de la Australian Open a dovedit, încă o dată, că zgura nu este suprafața ei forte.
Meciul dintre cele două va avea loc marți, la o oră ce urmează a fi anunțată de organizatori. Luni, 3 mai, sunt programate cele 4 optimi de pe cealaltă parte a tabloului feminin. Aici, marile favorite sunt australianca Ashleigh Barty, liderul mondial și poloneza Iga Swiatek, câștigătoarea de la Roland-Garros de anul trecut. Ele se vor înfrunta chiar în această fază a turneului patronat de Ion Țiriac. de la ora 20.00. O altă favorită, Petra Kvitova (12 WTA, o va întâlni pe Veronika Kudermetova (28 WTA), din Rusia.