Ana Bogdan va avea parte de un adversar important în semifinalele turneului de la Parma. Se va duela cu cea mai bună jucătoare de tenis din istoria Egiptului: Mayar Sharif (26 de ani, 74 WTA). Născută la Cairo, ea este un produs al tenisului american.
În iunie 2022, sportiva ajungea pe locul 44 mondial, cea mai bună clasare a carierei. Duelul se va juca de la ora 18:00, după ce se va încheia prima semfiinală, dintre Danka Kovinci și Maria Sakkari.
Ana Bogdan a trecut cu 6-2, 7-6 (6) de Irina Begu, în semifinale. Victoria i-a asigurat româncei intratea în TOP 50 WTA, pentru prima oară în carieră.
”A fost un meci fantastic, incredibil, Irina este o prietenă de-ale mele, este româncă. O respect foarte mult, joacă foarte bine. Am dat totul astăzi, sunt foarte fericită pentru că sunt într-o nouă semifinală.
Da, voi intra în Top 50 în premieră, așa este. Ce pot să spun, joc cu multă plăcere acum, cu bucurie, pentru familie, prieteni, fani, mă simt foarte bine pe teren.
Cred că lucrurile s-au schimbat de când mi-am schimbat gândirea. Viața mea este în regulă acum, mă simt foarte bine”, a spus Ana Bogdan, după meci.
Americanii de la ESPN au încercat că prezică sezonul 2023 din WTA și ATP. Ei au urmărit să numească cei opt câștigători ai turneelor de Grand Slam din anul următor. Surpriza este că un turneu i-a fost atribuit Simonei Halep.
Mai surprinzător este că turneul ales pentru Simona Halep este chiar turneul la care a avut cele mai slabe realizări: US Open, competiție din care a fost eliminată, în acest an, din turul întâi. Americanii cred că prezența lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams, lângă Halep va conta cel mai mult.
Din 12 prezențe la New York, Simona Halep a fost eliminată de patru ori în primul tur, de alte trei ori în turul doi, iar o dată în turul trei. Doar de patru ori a ajuns în fazele superioare. În 2015 era cel mai aproape de trofeu, când ajungea în semifinale.
Simona Halep – 9 WTA
Irina Begu – 33
Sorana Crîstea – 39
Ana Bogdan – 54
Jaqueline Cristian – 68
Gabriela Ruse – 94
Gabriela Lee – 140
Irina Bara – 143
Alexandra Cadantu-Ignatik – 171
Mihaela Buzărneascu – 199