Alexandru Cicâldău, dorit de Atalanta. Paradox în fotbal: Nu ne calificăm la CM 2022, dar românii sunt la căutare

Bădulescu Silvian / 16.11.2021, 09:41
Alexandru Cicâldău, dorit de Atalanta. Paradox în fotbal: Nu ne calificăm la CM 2022, dar românii sunt la căutare

Alexandru Cicâldău este unul dintre cei mai buni „tricolori” din ultima perioadă. Jucătorul lui Galatasaray a devenit om de bază în Turcia, iar prestațiile sub comanda lui Fatih Terim nu au trecut neobservate în Europa.

Titular incontestabil la Galatasaray

Jucător crescut de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, acesta a fost adus de cel mai titrat club al Turciei la începutul stagiunii. Gruparea „Cim Boom Boom” a plătit 6,5 milioane de euro Universității Craiova. A devenit rapid un om de bază în angrenajul echipei, lucru dovedit prin cifrele pe care le are, precum și prin numărul de minute jucate în tricoul Galatei.

Mijlocașul a fost titular în meciul cu Islanda, încheiat 0-0, prin care România și-a periclitat șansele la barajul pentru Cupa Mondială din Qatar 2022. S-a aflat pe bancă în meciul din Liechtenstein, dar a intrat pe gazon în minutul 73.
Conform Transfermarkt, cota de piață a mijlocașului român este de 9 milioane de euro.

15 meciuri în Super Lig și grupele Europa League a acumulat Alexandri Cicâldău în acest sezon. Trei goluri și o pasă de gol a înregistrat în stagiunea 2021-2022, pentru Galatasaray.

Urmărit de Atalanta

În ultima perioadă, în presa turcă au apărut zvonuri conform cărora Olimpiu Moruțan, celălalt român din lotul echipei Galatasaray, ar fi dorit de echipe de top din Europa, mai ales din zona Occidentului. În ceea ce-l privește pe Cicâldău, este pentru prima dată când se vorbește despre un transfer important al acestuia. Acest lucru ar fi fost anunțat pe Twitter de către o grupare a suporterilor trupei din Istanbul, după ce informația a apărut la o televiziune națională.

Fanii lui Galatasaray au reacționat imediat și și-au exprimat părerile cu privire la sumele pe care clubul ar trebui să le ceară în schimbul serviciilor jucătorului român. Aceștia consideră că echipa ar trebui să primească undeva între 20 și 30 de milioane de euro pentru el. Ba chiar, unul dintre ai ar fi cerut pentru Cicâldău 15 milioane de euro, precum și pe Duvan Zapata și Josip Ilicic la schimb.

Atalanta este pe locul al patrulea în Serie A. Trupa antrenată de Gian Piero Gasperini a acumulat 22 de puncte în 12 etape scurse și se află la zece lungimi de liderii Napoli și AC Milan, aflate la egalitate de puncte. Diferența dintre primele două locuri este făcută de golaveraj.

În Europa, echipa din Bergamo se află în grupa F a Ligii Campionilor, alături de Manchester United, Villarreal și Young Boys. 5 puncte în 4 etape au strâns aceștia și se află, momentan, pe loc de Europa League. Totuși, find o grupă foarte echilibrată, orice lucru se poate întâmpla în ultimele două partide.