Alexandru Crețu, „indirectă” pentru Gigi Becali, după dubla senzațională cu Argeș: „Oamenii de aici mi-au dat încredere!” Toate reacțiile de la Universitatea Craiova

Robert Zanfir / 25.04.2022, 20:13
Alexandru Crețu, „indirectă” pentru Gigi Becali, după dubla senzațională cu Argeș: „Oamenii de aici mi-au dat încredere!” Toate reacțiile de la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova câștigă cu 4-0 la FC Argeș și rămâne în lupta pentru campionat. Alexandru Crețu a reușit dubla, la doar o zi după ce a împlinit 30 de ani. Mijlocașul nu s-a ferit să trimită o „indirectă” spre Gigi Becali și FCSB.

Universitatea Craiova ajunge la patru victorii consecutive, după succesul cu FC Argeș, 4-0. Echipa lui Reghecampf este la doar un pas de FCSB și la 6 puncte de liderul CFR Cluj. Alexandru Crețu a fost omul meciului de la Pitești. A marcat o dublă, la doar o zi după ce a împlinit 30 de ani.

Alexandru Crețu, săgeți către Gigi Becali după victoria cu FC Argeș

„Pot să zic că mi-am făcut un cadou, dedic golurile mie și familei mele. Nu a fost un mei greu, dar nici ușor.

Ivan are execuții, la mine golurile sunt un bonus. Eu doar mă bucur că am luat trei puncte. Eu am muncit tot timpul și dacă muncești, ai și rezultate. Oriunde mergi, ai nevoie să te acomodezi și mă bucur că oamenii de aici mi-au dat încredere și acum îi răsplătesc.

Luăm meci cu meci, avem meciuri grele. Avem semifinala de Cupă, trebuie să întoarcem rezultatul. Nu e numic pierdut, se joacă până la final”, a spus Alexandru Crețu, la finalul partidei.

Jovan Markovic: „Dacă avem șanse la titlu, cu atât mai bine”

„A fost un meci greu până am reușit să deschidem scorul. A fost o repriză foarte bună a echipei noastre. Au fost niște goluri foarte frumoase. Sperăm să o ținem tot așa. Noi ne gândim la locul 2 și la Cupa României.

Dacă avem șanse la titlu, cu atât mai bine. Avem meciuri foarte grele, cu primele două clasate”, a declarat Jovan Markovic la finalul partidei.

Marius Constantin: „Campionatul e departe”

„Am controlat meciul, am marcat când a trebuit. Campionatul este departe, trebuie să fim realiști. S-a relansat, dar noi vedem lucrurile altfel. Este greu, nu imposibil, dar este greu. Obiectivul nostru… fiecare își propune să obțină maximum de la fiecare meci. Dacă vom putea, nu ne vom da la o parte.

Mi-ar plăcea să câștige Farul, o victorie a Farului ne avantajează. Este greu, dar nu imposibil. Este concurență mare, dar este benefiăa. Azi am putut, vedem cât mă mai ține”, a spus și Marius Constantin.

Viorel Dinu: „Putem câștiga fiecare meci până la final”

„Am ținut legătură cu Reghecampf. Pregătim fiecare meci foarte bine, încercam să câștigăm fiecare meci. La Sepsi a fost o întâmplare.

O să vedem, noi trebuie să ne câștigam meciurile noastre și vedem ce se întâmplă și ce e de făcut. Eu sper și cred că putem căștiga totul până la final. Trebuie să pregătim fiecare meci că pe cel de azi”, a spus și Viorel Dinu, secundul lui Reghecampf.

FC Argeș – CS Universitatea Craiova 0-4. ECHIPELE DE START:

FC ARGEȘ: F. Croitoru – Tofan, Turda, Boldor, Latovlevici – Meza Colli, I. Șerban II – Ganea, C. Tănase, Cr. Dumitru – Said
ANTRENOR: Andrei Prepeliță

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu –-A. Crețu, Screciu – Gustavo, Baiaram, A. Ivan – Markovic
ANTRENOR: Laurențiu Reghecampf

Stadion: Nicolae Dobrin – Trivale (Piteşti)
Arbitru: Andreu Chivulete (Bucureşti), Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Andrei Constantinescu (Bucureşti)