Dinamo şi Rapid vor da piept duminică în cel mai tare meci al rundei a 13-a din Liga 1.
Alexandru Paşcanu, fotbalistul din Giuleşti, a prefaţat derby-ul de duminică şi a avut o replică pentru contestatarii Rapidului din ultima perioadă.
”(n.r. despre derby) Va fi un meci greu cu siguranţă, pentru că de asta sunt acolo sus şi sunt la primele locuri, au jucători de calitate şi cu siguranţă o să fie un joc greu.
Cred că derby-urile sunt meciuri aparte cu o încârcătură altfel şi sunt meciuri mai diferite, dar sunt meciuri care trebuie câştigate şi cu gândul ăsta o să intrăm pe teren. Cred că ambele echipe o să intre aşa pe teren.
(n.r. jocul lor criticat) Nu ştiu asta cu critica, suntem pe locul 2 la egalitate de puncte cu primul loc, dacă eram pe 10 sau 11 eram criticaţi, dacă eram pe locul 1 detaşat poate eram criticaţi că nu ştiu de ce nu dăm 5-6 goluri, asta cu critica nu trebuie să o ascultăm din afară.
Contează ceea ce facem noi în viaţa de zi cu zi la antrenamente şi nu cred că neapărat trebuie să ascultăm părerile unora şi altora, tot ce contează e intern şi ce facem în ziua de zi cu zi”, a declarat Paşcanu.