FCSB a luat titlul în prima divizie, după un sezon pe care l-au dominat autoritar. Elevii lui Elias Charalambous au dat drumul la petrecere după ce au trecut cu 2-1 de Farul Constanța.
Deși au renunțat la jucători importanți pe parcursul acestui campionat, precum Edjouma, Djokovic sau Compagno, echipa din capitală a reușit să ia campionatul în acest an.
După plecarea lui Compagno de la FCSB, au existat voci care au spus că echipa va avea probleme în ceea ce privește lupta pentru titlu, deoarece nu au atacant, echipa a găsit rapid o soluție. David Miculescu are șase goluri în acest sezon.
Mihai Stoica spune că acesta este um jucător foarte important, deoarece nu pierde mingi. Susține despre acesta că este cel mai bun atacant român, în acest moment.
„Le fac cu degetul unora care mă cam luau peste picior când vorbeam de Miculescu. Miculescu, repet pentru posteritate, e cel mai bun atacant român la ora actuală și va demonstra la anul că va fi mult mai bun decât este acum.
Este un fotbalist care nu pierde nicio minge, care a marcat exact când trebuia și care a intrat în echipă exact când trebuia. Eu l-am văzut, alții m-au luat la mișto”, a declarat MM Stoica, la finalul meciului cu Farul, la Primasport.
David Miculescu a ajuns la FCSB în august 2022, după ce echipa i-a plătit UTA-ei 1.7 milioane de euro. Titlul luat cu FCSB este primul trofeu din cariera jucătorului care poate juca și pe postul de extremă dreapta.