Am aflat cele mai bune opt echipe din acest sezon al Ligii Campionilor. Cum arată tabloul sferturilor de finală

PLAYSPORT 19.03.2026, 09:34
Am aflat cele mai bune opt echipe din acest sezon al Ligii Campionilor. Cum arată tabloul sferturilor de finală

Liverpool, Bayern Munchen și Atletico Madrid s-au calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după partidele din manșa secundă a optimilor. Liverpool a dominat-o categoric pe Galatasaray și s-a impus cu 4-0 pe Anfield, după ce pierduse la limită săptămâna trecută pe malul Bosforului (0-1).

Dominik Szoboszlai (25), Hugo Ekitike (51), Ryan Gravenberch (53) și Mohamed Salah (62) au marcat golurile „cormoranilor”. Salah, care a ajuns la 50 de goluri marcate în Champions League, a ratat și un penalty (45+4), având și o bară (67). În ciuda scorului drastic, portarul turc Ugurcan Cakir, viitorul adversar al României în play-off-ul pentru Cupa Mondială, a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Meciul trebuia să fie arbitrat de polonezul Szymon Marciniak, dar acesta a fost înlocuit în ultimul moment de conaționalul Pawel Raczkowski (al patrulea oficial), după ce s-a accidentat la încălzire. După 6-1 la Bergamo, Bayern Munchen a învins-o pe Atalanta și pe Allianz Arena, cu 4-1. Harry Kane a reușit o dublă (25 – penalty, 54), celelalte goluri ale bavarezilor fiind semnate de Lennart Karl (56) și Luis Diaz (70). Golul de onoare al oaspeților a fost reușit de Lazar Samardzic (85).

La Bayern a debutat cu acest prilej fundașul Filip Pavic (16 ani), în min. 72, devenind primul jucător născut în 2010 care joacă în Champions League.

Tottenham Hotspur, cu fundașul român Radu Drăgușin pe teren timp de 66 de minute, a obținut o victorie de palmares, 3-2 cu Atletico Madrid, la Londra. Atletico avea un avantaj consistent după meciul tur, câștigat cu 5-2.

Randal Kolo Muani (30) și Xavi Simons (52, 90+1 – penalty) au reușit golurile londonezilor, în timp ce pentru echipa antrenată de Diego Simeone au înscris Julian Alvarez (47) și David Hancko (75).

Programul sferturilor de finală:

  • Paris Saint-Germain – Liverpool
  • Real Madrid – Bayern Munchen
  • FC Barcelona – Atletico Madrid
  • Sporting Lisabona – Arsenal

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622