”Am intrat cu el la dușuri. Băi, ție ți se pare normal?”. Cum l-a ”îmblânzit” Șumudică pe Alibec

Alex Matei 01.08.2023, 20:21
”Am intrat cu el la dușuri. Băi, ție ți se pare normal?”. Cum l-a ”îmblânzit” Șumudică pe Alibec

Marius Șumudică (52 de ani) crede că Petrolul a greșit că s-a despărțit azi de Constantin Budescu și a explicat cum trebuie să te comporți  cu astfel de fotbaliști cu personalitate.

Liber de contract, după ce s-a despărțit de Al-Raed, din Arabia Saudită, Șumudică a spus că este vina antrenorului Florin Pîrvu pentru că Budescu nu se află în cea mai bună formă sportivă. ”Petrolul avea nevoie de Budescu, nu trebuie să-l dea afară”, a opinat Șumi.

Marius Șumudică a spus cum a ajuns să-l facă pe Alibec să joace

”Dacă jucătorul este gras, e vina ta ca antrenor. Tu trebuie să te ocupi ca fotbalistul să slăbească. Au făcut o mare greșeală cu Budescu. Petrolul avea mare nevoie de el, iar el a și demonstrat recent, am văzut câteva pase și un gol senzaționale”, a spus Șumudică, la Digi Sport.

Analistul tv a mai precizat că el a știut mereu să gestioneze relația cu Budescu, dar și cu Alibec. Șumudică a povestit că și el a avut un conflict cu Alibec, dar a știut cum să-l ”îmblânzească”.

”Eram la Astra și vocifera că nu joacă. A venit o dată la un meci și a zis că nu se dezbracă, că el nu joacă. Atunci i-am spus magazionerului să-i retragă echipamentul din vestiar.

După câteva minute, Alibec a revenit în vestiar și a vrut să se dezbrace. A văzut că pe locul lui nu mai era echipamentul și a făcut scandal iar.

Atunci l-am luat de mână și l-am băgat la dușuri, ca să nu ne audă nimeni.

Băi, ție și se pare normal cum te comporți? Păi, vreau să joc, a spus Alibec. I-am zis, bine, te echipezi, intri, dar vreau să-mi demonstrezi că ești fotbalist”, a continuat Șumudică.

Șumudică a povestit cum a fost cucerit de fotbalistul Alibec

A fost meciul în urma căruia s-a născut o relație specială între Șumudică și Alibec.

”Alibec a jucat foarte bine. Mi-a dat pasă de gol și gol. După ce a marcat, a venit direct la mine. Atunci i-am luat brațul și mi-am dat mie o palmă.

Am zis, gata de azi tu ești numărul unu”, a mai spus Marius Șumudică la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622