Sloane Stephens a dezvăluit recent într-un interviu că finala pierdută la Roland Garros în 2018 împotriva Simonei Halep a lăsat răni adânci în sufletul ei. Sportiva a mărturisit că a trecut prin momente grele după înfrângerea din acel meci memorabil.
Mai mult, americanca a mărturisit că deziluzia pierderii finalei de la Roland Garros a făcut-o să plângă nu mai puțin de o săptămână, până şi-a revenit.
Înfrângerea a fost dureroasă şi prin prisma derulării partidei. Meciul a început atât de bine pentru americancă încât nimic nu părea că se poate întâmpla, decât ca ea să ridice trofeul. Sloane Stephens conducea în finală cu 6-3, 2-0. În acel moment totul părea aproape jucat. Din acel moment ea a mai câștigat doar trei game-uri, Simona Halep a revenit fantastic şi s-a impus cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.
„A fost ca un dezastru absolut. French Open a fost singurul turneu pe care mi l-am dorit vreodată să-l câștig. Mereu m-am descurcat atât de bine acolo. Am ajuns în turul patru și în a doua săptămână de la French Open în ultimii 10 sau 12 ani.
Mi-am dorit întotdeauna să câștig acolo, iar când nu am făcut-o, am simțit că mi s-a frânt inima. Așa că am plâns o săptămână. A fost devastator. Dar după aceea am fost bine, poate nu era momentul meu. Cred că nu a fost menit pentru mine să câștig Roland Garros”, a declarat Sloane Stephens, potrivit essentiallysports.com.
De la acea finală dramatică, cariera lui Sloane Stephens a avut de suferit, luptându-se cu presiunea și cu propriile emoții. În ciuda încercărilor de a reveni la forma anterioară, americanca nu a mai reușit să atingă aceleași performanțe.
Acum ea se află la Miami unde joacă împotriva unei alte românce. Partida cu Sorana Cîrstea din turul secund a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 5-2 pentru jucătoarea noastră. Disputa dintre cele două se va relua azi, după ora 18:00.