Farul a bătut-o pe Sepsi cu 2-1 și e din nou pe loc de playoff. Hagi e mulțumit de efortul băieților lui, dar în special de Budescu.
Hagi a trebuit să intre tare în fotbaliștii săi la pauza meciului. S-a supărat pentru golul marcat de Ștefănescu în finalul primei părți. Farul a ieșit montată de la cabine, iar Budescu a marcat golul decisiv în partea secundă cu o execuție superbă.
Despre victoria cu Sepsi: „Eram supărat că am luat gol, mă bucur că jucătorii au rămas calmi și au jucat bine în repriza a doua, deși tonul meu a fost mai ridicat. Budescu ne-a câștigat 3 puncte, efortul pe care l-a făcut a fost fantastic. E pe drumul bun. Cred că nu mai sunt întrebări referitoare la calitatea pe care o are. Dacă jucătorii fac bine, dacă se ridică valoric la nivelul pretențiilor pe care le au, atunci cred că vom fi bine. Am demonstrat anul trecut că știm fotbal. Sunt doar două victorii, trebuie să strângem rândurile în continuare, să luptăm, să suferim, ne interesează rezultatele. Vreau să continuăm pe aceeași idee”.
Despre faptul că Larie a executat penalty-ul, deși nu și-ar fi dorit: „M-am adaptat la ce am văzut. Nu era nici Budi decis, dacă era lua mingea și se ducea. Doi executanți foarte buni amândoi”
Despre accidentarea lui Nedelcu: „Are o problemă ma genunchi. Nu știu cât de serioasă este, vom vedea. Era mai bine acum, în vestiar, dar nu știu să spun mai multe”.
Despre posibila convocare a lui Louis Munteanu la naționala mare pentru meciurile cu Belarus și Andorra: „Cred că are un potențial enorm. E valoros, un nouar de careu, are finalizare bună. Trebuie să fie puțin mai bine fizic, a jucat puțin la Fiorentina. La noi, are deja foarte multe meciuri, din 3 în 3 zile. O să-l avem și o să fie tot mai bine. Ușor, ușor, vin jucătorii, e și Riva. Trebuie să facem antrenamente, să stăm împreună, lucrurile o să revină la normal”.