Ana Bogdan a obținut la Iași primul trofeu WTA din carieră. Victorie splendidă reușită în fața lui Udvardy

Giosanu Catinca / 07.08.2022, 14:55
Ana Bogdan a obținut la Iași primul trofeu WTA din carieră. Victorie splendidă reușită în fața lui Udvardy

Ana Bogdan a câştigat duminică primul trofeul WTA din cariera sa, la turneul găzduit de oraşul Iași. Jucătoarea profesionistă de tenis s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-1 în fața maghiarei Panna Udvardy și astfel și-a adjudecat marele premiu.

Ana Bogdan, primul trofeu WTA din carieră

Ana Bogdan a început bine meciul cu sportiva aflată pe locul 93 WTA. Ea a trimis câteva lovituri foarte puternice către adversara sa și astfel a câștigat primul set. În setul secund, românca a comis câteva greșeli, iar Udvardy a profitat din plin de acest lucru. Jucătoarea noastră și-a revenit însă pe finalul meciului și a învins-o pe sportiva de 23 de ani cu 6-2, 3-6, 6-1.

Premiul obținut la Iași reprezintă primul trofeu WTA din cariera româncei. Sportiva noastră este în culmea fericirii și speră ca pe viitor să mai reușească astfel de performanțe.

Câți bani a câștigat Ana Bogdan după meciul cu Panna Udvardy

Ana Bogdan a avut nevoie de mai bine de două ore pentru a o învinge pe Panna Udvardy. Partida de la Iași a durat două ore și douăzeci și unu de minute. În tot acest timp, Ana Bogdan a reușit opt break-uri și a pierdut serviciul de cinci ori.

Jucătoarea română de tenis va fi recompensată cu un cec în valoare de 15.000 de dolari. De asemenea, ea va primi 160 de puncte în clasamentul WTA.

Campioana noastră va urca 12 locuri în clasamentul WTA, după triumful de la Iași. Asta înseamnă că va ocupa locul 63 începând de săptămâna viitoare.

A doua oară e cu noroc!

Finala de la Iași este a doua pe care a disputat-o Ana Bogdan. În urmă cu o săptămână, ea se califica în premieră în finala unui turneu WTA, după ce a învins-o în penultimul act pe Katerina Baindl (Ucraina), cu 7-5, 7-5. Atunci, ea a dat peste Caroline Garcia, care are în palmares şapte titluri WTA la simplu.

Cele două jucătoare nu se mai întâlnise în circuitul profesionist până la acel moment. Garcia nu a avut emoții și s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-1.