Anamaria Prodan i-a transmis un mesaj de-a dreptul neașteptat lui Laurențiu Reghecampf. Fiica regretatei artiste Ionela Prodan nu mai vrea să se războiască cu antrenorul lui Neftchi Baku, dar mai are câteva procese pe rol cu acesta. Cei doi foști soți urmează să se întâlnească din nou la tribunal pe 22 martie. De data aceasta, este vorba despre viata privată a tehnicianului. El s-a simțit hărțuit și a dat-o în judecată pe rivala Corinei Caciuc.
Anamaria Prodan nu îi dă pace lui Reghecampf. Sexy-impresara i-a transmis un mesaj clar fostului ei soț. Fostul cuplu se va întâlni, din nou, la tribunal la finalul lunii martie. Întâlnirea are strânsă legătură cu dosarul în care tehnicianul român îi solicită fostei sale soții să îi respecte viața privată.
Anamaria Prodan ar fi rostit cuvinte grele la adresa iubitei lui Reghecampf, iar acum va trebui să dea explicații în legătură cu acest subiect. Agentul FIFA nu a putut aștepta până la următoarea întâlnire și i-a transmis un mesaj fostului ei partener, cu care are un copil, pe Laurențiu Reghecampf jr.
Nu știu când este procesul. Eu și copiii ne dorim să terminam circul din presă care nu face bine nimănui. I-am transmis lui Laurențiu de multă vreme că ne dorim liniște! A venit, zic eu, momentul să mergem frumos ca doi părinți mândrii mai departe.”, a declarat impresara, conform click.ro.
Anamaria Prodan a mai spus că este fericită în acest moment și că nu mai are rost să continue războiul cu Reghecampf. Prin urmare, l-a rugat să își caute copilul. Din spusele ei, acesta suferă enorm din cauză că tehnicianul lui Neftchi Baku nu își face timp să îl viziteze.
E timpul să-și caute băiatul. Să-l ajute și să-i fie alături. Fiecare dintre noi e fericit în acest moment. Deci?! Nu mai are rost răutatea sau avocații care sărăcesc fără milă familia noastră! Am spus și o mai zic! Familia asta minunată a noastră și copiii ăștia de vis nu merita acest circ. Vă mulțumesc!”, a adăugat agentul FIFA.