Anamaria Prodan, o nouă reacție bizară când a fost întrebată despre copilul lui Reghe: „Iubitul meu e minunat, unic, demn, mândru, senzațional”

Alex Matei 01.04.2024, 16:35

Ultima zi din luna martie a fost una fericită pentru Laurențiu Reghecampf, cel puțin pe plan personal. Iubita antrenorului, Corina Caciuc, a născut pentru a doua oară.

Potrivit unei postări de pe rețelele de socializare, Corina Caciuc a născut un băiețel de nota 10, perfect sănătos. Dacă pentru ea a fost a doua sarcină, Laurențiu Reghecampf este deja la al patrulea fiu, din trei relații diferite, unul dintre aceștia, Laurențiu junior, cunoscut în mediul online și drept Bebeto, fiind băiatul pe care îl are cu Anamaria Prodan.

Și, dacă tot am adus-o în discuție pe impresară, iată că jurnaliștii de la Click au stat de vorbă cu ea, la puțin timp după ce actuala parteneră a lui Laurențiu Reghecampf a născut.

Anamaria Prodan nu a vrut să vorbească despre fostul ei soț, ci a spus că acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste lângă un bărbat demn, Ronald Gavril!

„Nu mă mai întrebați de acest om. Dacă vreți să vorbiți cu mine, putem să vorbim despre copiii mei și iubitul meu de vis, Ronald Gavril. Ce face Reghe nu ne interesează pe noi și nu este problema mea sau a familiei mele. Vă pot spune despre iubitul meu că este minunat, unic, demn, mândru, senzațional și ne e viața rai. Îl iubim toți tare mult”, a spus Anamaria Prodan pentru sursa citată.

Spune că nu comentează, dar îl atacă

Reacția impresarei a venit la câteva ore după ce îl atacase pe Laurențiu Reghecampf într-un alt interviu.

„Eu și Ronald nu avem treabă cu nimic. Ne trăim povestea frumos, departe de toate bârfele și discuțiile tuturor. Cine se bucură pentru noi, se bucura. Cine nu, nu ne interesează. Muncim împreună, ne bucurăm alături de copii, de realizările noastre și ale lor! Suntem o familie de vis. O familie de campioni. Stăm cu capul sus, suntem demni și mândri. Suntem, cred eu, exemple naționale și internaționale.

Nu ne râde nimeni și facem, cum am zis, performanță zi de zi! Gândim și țintim numai sus, lumea noastră este exact lumea care contează! Ce este pe lângă noi nu e treaba noastră. Suntem unici amândoi. Copiii familiei noastre sunt la fel. Ne ajutăm, ne susținem și ne bucurăm unul de celălalt!

De asta am rugat presa să nu ne mai implice în ce face Reghecampf. Nu ne interesează eșecurile lui pe plan profesional, nu ne interesează ce face, câți copii face, cu cine și când. Să-l ajute Dumnezeu, ca pe oricine, de altfel, să înțeleagă ce însemnă familie și copil și, la bătrânețe, să-i crească, să-i educe și să nu-i părăsească și pe aceștia. În rest, nu ne interesează absolut nimic despre acest om, nu-i purtăm ranchiună, pur și simplu ne este super indiferent!

Vă mulțumesc pentru telefon și sper să fie ultimul legat de Reghecampf”, a spus Anamaria Prodan.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622