Andrei Nicolescu a transmis un mesaj foarte dur către PCH, după ce galeria i-a transmis un ultimatum şi i-a spus să plece dacă nu face transferuri care să salveze echipa de la retrogradare. Administratorul special de la Dinamo spune că nu înțelege rostul acelei postări.
Declarația lui Andrei Nicolescu vine ca urmare a unei postări pe care reprezentanții Peluzei Cătălin Hîldan au făcuto cu doar câteva zile înaintea meciului pe care Dinamo l-a câștigat în deplasare la Farul, scor 2-0. acum, după marea victorie, Andrei Nicolescu a anunțat că a trecut peste momentul delicat cu suporterii, asta pentru că a avut o întâlnire cu ei, care a durat două ore.
„În urmă cu două zile, am avut o întâlnire de două ore. Toată lumea a plecat de acolo cu răspunsurile pe masă. Era o întâlnire pozitivă, nu a fost cu tentă agresivă. Acea postare a fost ștearsă între timp. Am avut o întâlnire foarte pozitivă cu galeria. Am fost surprins, dar nu vreau să comentez pe marginea acestui subiect mai ales că postarea a fost ștearsă. Nu știu ce se întâmplă intern și nu aş vrea să…
Eu mi-aş dori foarte mult ca și suporterii lui Dinamo să nu mai fie divizați, să fie o armată în adevăratul sens al cuvântului, să fie o familie şi să fie alături de noi, dar nu mă pot erija să dau sfaturi şi să-i conving să se organizeze altfel.
E treaba lor şi știu ei ce au de făcut. Eu cred că acest rezultat dă un boost de energie pentru suporteri şi va fi momentul în care fanii lui Dinamo pot ajuta şi mai mult echipa la meciurile următoare.
Stadionul e mic oricum, deci aşteptăm un stadion plin. “Arcul de Triumf” a fost plin la toate meciurile, așteptam şi de data asta. Din păcate, unii dintre cei care şi-au luat abonament au lăsat câteva locuri libere, dar cred că va fi sold out”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.
„Marți, 13, e ziua decisivă pentru Dinamo și pentru Andrei Nicolescu”, s-a intitulat comunicatul vehement transmis de PCH către conducerea clubului.
„Ori aduce jucătorii de care avem nevoie pentru salvarea de la retrogradare, ori va trebui să lase pe altcineva în locul lui. A plecat în Mexic exact când era nevoie să fie în club pentru a rezolva problemele urgente.
În loc să caute jucători, a adus un mexican, care a dovedit, prin postările de pe profilul personal, că urăște Dinamo din toți rărunchii. Și nu l-a pus în orice funcție, ci l-a pus responsabil cu ordinea și siguranța în club. Așa am ajuns?
Plecarea lui nu depinde de transferuri, ci de lucruri care sunt deja demonstrate și arată o totală nepotrivire de caracter. În schimb, rămânerea lui Nicolescu depinde de transferurile pe care le așteptăm, numărând zilele până marți.
O eventuală retrogradare ne-ar costa mai mult decât câteva transferuri de valoare. Dacă cineva își permite mai degrabă retrogradarea decât întărirea echipei, trebuie să știe de pe acum că n-are ce căuta la Dinamo.
Așteptăm de la jucători să înțeleagă că aici e Dinamo, dar se pare că avem oameni în conducere care n-au înțeles la ce club au venit. Jucători liberi și buni se mai găseau în perioada vacanței exotice. Acum trebuie să aducă 2-3 jucători buni, cu meciuri in picioare, care să influențeze din prima zi jocul echipei. Chiar dacă altfel de jucători costă ceva mai mult.
Nimeni nu-ți cere să te pricepi la toate, dar îți cerem să apelezi la oameni de fotbal care se pricep. Mircea Lucescu trebuie implicat. Lupescu și alte glorii ale lui Dinamo sunt gata să ajute. Dar cineva din conducere trebuie să-i cheme. Suntem în ceasul al doisprezecelea. Pe treisprezece, marți, E ULTIMA ZI”, a fost comunicatul postat de PCH pe pagina oficială de Facebook.