Andrei Prepeliță și-a criticat jucătorii după înfrângerea cu Farul: „Au dormit și fotbalul te pedepsește”

Gabriel-Alexandru Ioniță 14.05.2022, 18:52
Andrei Prepeliță și-a criticat jucătorii după înfrângerea cu Farul: „Au dormit și fotbalul te pedepsește”

Andrei Prepeliță a apreciat că echipa sa a făcut un meci bun la Ovidiu contra Farului, dar o neatenție la o fază fixă i-a costat pe piteșteni un punct. Antrenorul lui FC Argeș a subliniat că jucătorii săi nu au judecat cum trebuia faza golului, ci „au dormit puțin”, iar echipa lui Gică Hagi a marcat singurul gol al partidei în minutul 34 prin Ionuț Larie.

Andrei Prepeliță a taxat lipsa de concentrare arătată de jucătorii săi la faza golului marcat de Farul

Fostul mijlocaș central a surprins puțin și a spus că, în viziunea sa, fotbaliștii dau un randament mai bun atunci când joacă un meci la trei zile, pentru că își intră mai bine în ritm. De asemenea, Andrei Prepeliță s-a arătat mulțumit de ceea ce a reușit în acest sezon la FC Argeș. Dar, în același timp, dezamăgit de faptul că echipa sa nu a obținut măcar un punct la Ovidiu, care i-ar mai fi dat speranțe înaintea ultimei etape că nu va termina pe ultimul loc acest play-off.

Am avut cel puțin cinci ocazii foarte mari. Nu am fost atenți la acea faza fixă, trebuia să iasă la doi contra unu, au dormit puțin și fotbalul te pedepsește. Cred că jucătorii arată mult mai bine în momentul în care joacă din trei în trei zile. Am trăit-o pe pielea mea. Meciul e cel mai bun antrenament și te bagă în cea mai bună formă.

Sunt mulțumit, doar că speram să ocupăm locul 5 sau locul 4. Cu un punct astăzi, rămâneam în luptă. Jucam cu Voluntari în ultima etapă. Ei veneau după meciul de Cupă… Din păcate, nu am reușit să luăm acest punct, chiar dacă am arătat un fotbal bun azi”, a spus Andrei Prepeliță la finalul meciului de la Ovidiu.

Cum au arătat echipele de start la Farul Constanța 1-0 FC Argeș

FARUL: Aioani – Boboc, Mladen, Larie,De Nooijer – Artean, A. Ciobanu, Grameni – Purece, Pitu, Ad. Petre
REZERVE: Brănescu ,Dussaut, Nedelcu, Borza, Radaslavescu, N. Popescu, Sali, Betancor Moldoveanu
ANTRENOR: Gheorghe Hagi

FC ARGEȘ: Greab – Tofan, Dobrosavlevici, Turda, Mușat – Rainov, I. Șerban – Isfan, Palic, Cr. Dumitru – Fatai
REZERVE: Fl. Croitoru, Latovlevici, Honciu, Moise, Tănase, Arias, Dumitrașcu, Oprescu, Crivac
ABSENT: Joao Miguel (accidentat)
ANTRENOR: Andrei Prepeliță