Angelescu îndeamnă la calm toată suflarea rapidistă după eșecul cu FCSB

Iosif Pintilie 07.11.2022, 14:24
Angelescu îndeamnă la calm toată suflarea rapidistă după eșecul cu FCSB

Rapid a pierdut umilitor duelul cu FCSB, scor 3-1, după probabil cel mai bun meci din acest sezon al adversarului. Giuleștenii nu au reușit să desfacă o tactică perfectă stabilită de Mihai Pintilii.

Angelescu cheamă la calm, după înfrângerea cu FCSB

Copropietar al Rapidului, Victor Angelescu susține că echipa lui nu a jucat ceea ce trebuia, motiv pentru care a pierdut acest meci. În același timp, nu ar trebui să existe agitație și teamă, deoarece acest meci a deschis ochii jucătorilor, care au ajuns într-un punct de relaxare.

„Am intrat total nepregătiţi la acest meci, deşi era vorba despre un derby cu FCSB. Nu aş putea spune că adversarul ne-a învins ca tactică sau mai ştiu eu ce. Au fost acele două greşeli impardonabile ale noastre şi s-a făcut 2-0.

Dar până la urmă este o înfrângere, mai dureroasă decât altele, ok, dar nimic mai mult. Noi i-am învins în tur, ei au câştigat acum. Nu o să facem înmormântare după acest meci. Iar jucătorii sunt convins că au fost treziţi de acest rezultat şi vor intra altfel pe teren”, a declarat Victor Angelescu, coproprietarul Rapidului.

Mihai Stoica, ironie față de Cristian Săpunaru

Mihai Stoica este pus pe glume, după cea mai importantă victorie a sezonului. Managerul general al FCSB s-a luat de Cristian Săpunaru, fundașul Rapidului, după victoria din meciul direct, Cunoscut pentru ironiile sale, ”Meme” i-a încântat pe fani cu ultima postare.

„Mai bine valet la palat / Decât la gol crăcănat”, a scris MM Stoica, pe Facebook. Postarea face referire la golul de 3-0 al FCSB-ului, când Cordea l-a servit pe Octavian Popescu, mingea trecând printre picioarele fostului fundaș de la Porto.

Pe 11 septembrie, Rapid pierda cu FC U. Craiova, iar Cristian Săpunaru îl ataca pe Mihai Stoica, spunând că nu poate discuta cu ”un valet de la palat”, adică cu un supus al lui Gigi Becali.

„Spun unii pe la TV că sunt eu nebun, că am probleme, mai ales valetul de la palat… eu nu vorbesc cu valeții, nu le pot răspunde, pentru că nu sunt de teapa noastră. Să-și vadă de treaba lor!

Cu un jucător de la FCSB pot avea o discuție, dar nu cu valeții. Eu nu am bătut în viața mea un suporter de-ai mei și nici nu voi face asta. Mai bine las eu capul jos”, spunea Cristi Săpunaru după FC U Craiova – Rapid 1-0.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622