Anton Petrea, după egalul smuls în ultima secundă cu U Cluj: ”A durat ceva până ne-am găsit ritmul, dar am obținut un punct meritat”

Catinca Giosanu 17.02.2023, 19:44
Anton Petrea, după egalul smuls în ultima secundă cu U Cluj: ”A durat ceva până ne-am găsit ritmul, dar am obținut un punct meritat”

Chindia Târgoviște a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu U Cluj, vineri, în etapa cu numărul 26 din Liga 1. Deşi a avut avantaj de două goluri, echipa ardeleană nu i-a putut învinge pe elevii lui Anton Petrea. Tehnicianul s-a arătat bucuros de faptul că jucătorii săi au reușit să întoarcă meciul în favoarea lor.

Reacţia lui Toni Petrea după remiza de la Ploiești

Anton Petrea a recunoscut că dâmbovițenii au făcut o primă repriză nu tocmai bună. El a spus că nu înțelege de ce jucătorii săi au intrat timorați pe teren, dar este bucuros că au obținut un punct cu U Cluj.

”O primă repriză mai puțin reușită din paratea noastră. Am primit și un gol. Nu știu ce s-a întâmplat, de ce am intrat așa timorați. A durat ceva până ne-am găsit ritmul. Repriza a doua am început la fel de prost pot să spun, am primit un gol, golul doi, destul de repede, însă pe parcursul jocului lucrurile s-au schimbat. Am început paradoxal parcă la 0-2 să devenim mai încrezători. Am pus în pericol poarta adversă, am reușit să marcăm, am mai ratat câteva ocazii, ocazii bune de a înscrie.

Până la urmă, un punct câștigat în ultima secundă și, zic eu, meritat, după un meci frumos. Fiecare fază poate fi un moment psihologic, depinde cum îl tratezi, cum treci peste anumite momente.”, a spus Anton Petrea după meciul cu U Cluj.

Ce a spus Petrea despre arbitraj

Tehnicianul dâmbovițenilor s-a arătat nemulțumit de arbitraj, dar nu a vrut să facă prea multe comentarii cu privire la acest aspect.

Nu vreau să comentez despre arbitraj, văd că se tot discută și VAR-ul cât de mult ajută sau nu știu… Din ce am înțeles la primul gol al Universității Cluj a fost offside.”, a mai spus antrenorul Chindiei Târgoviște.

În partida disputată la Ploiești, pentru Chindia au înscris Cristian Neguț (minutul 64) și Deian Boldor (90+5), iar pentru U Cluj au marcat Mamadou Thiam (minutul 44) și Jose Gomes (minutul 51).

Chindia este pe locul 9 în clasament, cu 30 de puncte. De partea cealaltă, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău ocupă locul 14 în clasament, cu 25 de puncte.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622