Anunțul momentului despre Dan Șucu. Ce se întâmplă din toamnă cu patronul Rapidului: Decizia a fost luată deja

Alex Matei 02.08.2023, 12:19

2023 pare a fi un an plin pentru Dan Șucu. Rapid București, echipa patronată de el, a împlinit 100 de ani și a sărbătorit centenarul, iar investitorul pare că o duce din ce în ce mai bine.

La începutul lunii iulie, cei de la PRO TV anunțau că vor lansa în curând un nou sezon al emisiunii „Imperiul Leilor”, iar printre investitorii din show se regăsește, din nou, și Dan Șucu.

„Și în acest an, liderii unor afaceri de succes din România îi vor căuta pe antreprenorii care merită să fie cunoscuți în domeniul lor și le vor oferi șansa de a face o schimbare reală!

Opt lei se vor afla în acest sezon în fața celor de acasă, unii având deja câteva sezoane în care au schimbat destine, iar alții fiind pentru prima dată în acest rol”, anunța televiziune din Pache Protopopescu prin intermediul unui comunicat.

Apoi, la doar câteva zile distanță, cei de la PRO TV dezvăluiau că filmările pentru show-ul „Imperiul Leilor” au început, iar primele investiții au fost deja făcute. Însă vor fi văzute abia din toamnă la televizor.

Astfel, românii mai au de așteptat până când cei „opt lei” le vor intra în case!

Ce avere are Dan Șucu

Cu o avere estimată la 120 de milioane de euro, Dan Șucu, patronul celor de la Rapid București, este prezentat de cei de la PRO TV drept „omul care a mobilat România”, datorită afacerii cu mobilă pe care o deține și care l-a făcut cunoscut în toată țara.

„Lista super leilor din noul sezon este completă. Creatorul și proprietarul celui mai important brand românesc de mobilă și home deco revine în Imperiu. Bine ne-am regăsit, Dan Șucu”, este mesajul postat pe pagina de Instagram a celor de la „Imperiul Leilor”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622