FCSB a luat titlul, iar acum echipa din capitală se pregătește pentru lupta pentru cupele europene. Gigi Becali visează la grupele Champions League, de unde vrea să obțină zeci de milioane de euro.
Primul pas, pentru campioana României, este să își asigure serviciile jucătorilor care rămân fără contract. Ovidiu Popescu și Valentin Crețu au primit deja propuneri pentru prelungirea angajamentelor.
Totuși, cel mai important contract pe care FCSB încearcă să îl prelungească este cel al lui Risto Radunovic. Muntenegreanul mai are contract cu FCSB până în iarnă, dar a anunțat că vrea să plece în vară.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, spune însă că vrea ca acesta să rămână la echipă și a deschis deja negocierile. Risto Radunovic a spus că urmează să ia o decizie în următoarele 30 de zile, conform unui interviu acordat unei publicații din țara natală.
„În fotbal, totul este deschis și nu știi niciodată ce va aduce ziua de mâine, dar cel mai important este că am câștigat titlul și ne-am bucurat fanii. Este încă prea devreme să vorbesc despre viitorul meu, dacă rămân sau plec, dar cu siguranță o să știm mai multe în următoarele 30 de zile.
Știm cât de mare este Liga Campionilor, dar, în calitate de campioni ai unei țări avem șansa să jucăm în calificările Ligii Campionilor. Trebuie să se unească mulți factori, dar, cu întăriri bune, trebuie să avem încredere”, a declarat fundașul în vârstă de 31 de ani pentru publicația Vijesti.
Risto Radunovic a ajuns la FCSB în 2021, cumpărat de la Astra. Acesta are în palmares alte două titluri, pe lângă cel obținut cu FCSB. A luat de două ori campionatul din Muntenegru, în 2012 și 2017, cu Buducnost.
135 de meciuri, cinci goluri și 14 pase de gol a adunat Radunovic, la FCSB. La Astra jucase 100 de meciuri, reușind cinci goluri și șapte pase de gol.