Continuă războiul la Craiova între conducerea lui FC U și Peluza Sud 1997. Fanii au contestat de-a lungul întregului sezon strategia de transferuri abordată de club în vară și chiar au protestat destul de agresiv în unele momente.
Acum, ei nu au fost deloc fericiți să afle că unul dintre jucătorii lor preferați a fost cedat la una dintre rivalele în lupta pentru evitarea retrogradării. Alex Raicea a fost împrumutat de FC U. Craiova la CS Mioveni până la finalul acestui sezon, informație confirmată deja de ambele cluburi.
Alex Raicea a fost împrumutat până la finalul sezonului la formația CS Mioveni. Mult succes, Alex!”, a transmis clubul din Bănie prin intermediul unui comunicat.
A fost propus antrenorului Pelici, dânsul l-a dorit, iar noi i-am satisfăcut doleanța. E împrumutat până la vară, apoi vom vedea”, a confirmat și Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director de la CS Mioveni potrivit gsp.ro.
În vârstă de 25 de ani, mijlocașul dreapta a fost alături de FC U. Craiova încă de la începutul drumului aceste echipe spre revenirea în Liga 1. Din acest motiv, vărul lui Alexandru Mitriță este unul dintre favoriții fanilor.
Acesta este motivul pentru care aceștia nu au primit deloc bine vestea și au reacționat destul de dur pe rețelele de socializare, unii cerându-i chiar demisia președintelui Marcel Pușcaș. Plus că el a fost cedat unei adversare în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Întărim echipele din play-out, e bine”;
„A venit Chițu și a plecat Raicea? Nea Marcele, du-te și lasă-ne”;
„Nu sunteți sănătoși”;
„Alex este cel mai iubit din lot și îi dați drumul? Incredibil!”;
„Ce conducători sunteți?”, au fost unele dintre comentariile făcute de fani la postarea în care FC U. Craiova a anunțat împrumutul lui Raicea la CS Mioveni.
Această decizie este cu atât mai de neînțeles că cât Nicolo Napoli, noul și vechiul antrenor al formației alb-albastre, a refuzat în urmă cu două săptămâni să joace un meci amical cu echipa din Mioveni, tocmai pe motiv că cele două se află în luptă directă în subsolul clasamentului Ligii 1.
Cum să jucăm cu Mioveni, când noi ne luptăm cu ei la retrogradare?”, a spus atunci tehnicianul italian.