Arde Giuleștiul după anunțul FRF. Ce decizie controversată au luat oficialii de la Casa Fotbalului

Gabriel-Alexandru Ioniță 10.09.2021, 21:32
Arde Giuleștiul după anunțul FRF. Ce decizie controversată au luat oficialii de la Casa Fotbalului

Comisia de Disciplină a FRF a decis să îl suspende pe Mihai Iosif pentru două meciuri pentru faptul că a oferit indicații jucătorilor în timpul meciurilor, deși nu posedă licență PRO. De asemenea, antrenorul Rapidului a fost și amendat cu 6.800 de lei, așa cum se arată pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Același lucru s-a întâmplat și cu Andrei Prepeliță de la FC Argeș, aflat în aceeași situație. De asemenea, cele două cluburi vor fi nevoite să plătească amenzi de 10.000 de lei.

În schimb, Comisia a fost mult mai blândă cu Marius Croitoru de la FC Botoșani și Ilie Poenaru de la Academica Clinceni. Și ei vizați de această „anchetă”. Cei doi antrenori nu au primit nicio suspendare și vor trebui să plătească amenzi de numai 2.000 de lei.

Daniel Niculae, reacție dură după decizia FRF

Președintele Rapidului a subliniat că nu este în regulă ca această decizie să fie dată cu numai câteva ore înaintea meciului de la Arad, cu UTA, din etapa a opta a Ligii 1.

Nu este normal ca această decizie sa apară cu doar câteva ore înaintea unui meci important, contra unei echipe foarte bune. Mihai Iosif își stabilise o anumită strategie. Iar acum totul este dat peste cap. Antrenorul Rapidului a fost, este și va fi numit de către conducerea clubului pe baza CALITĂȚILOR sale. Și nu a diplomelor obținute în 10 ani de zile”, a transmis Daniel Niculae potrivit GSP.

Comisia de Disciplină a luat aceste decizii în ciuda faptului că televiziunile care transmit meciurile din Liga 1 au susținut extrem de ferm că sunt împotriva unor astfel de sancțiuni, care le afectează în mod evident și pe ele.

Noi dorim ca domnii Iosif, Croitoru, Prepeliță și Poenaru să ne dea declarații. Și înainte de partidă, dar și după. Vă rugăm să ne spuneți sub ce formă să îi prezentăm pe cei 4: antrenor secund, doar antrenor, pur și simplu, sau o altă formă pe care o doriți și pe care așteptăm să ne-o comunicați”, a transmis firma EAD Interactive, cea care a câștigat licitația pentru drepturile TV din Liga 1.

Comisia de Disciplină a fost sesizată de Școala Federală de Antrenori

Școala Federală de Antrenori este cea care a înștiințat Comisia de Disciplină cu privire la faptul că cei patru antrenori în cauză încalcă regulamentele în vigoare prin faptul că oferă indicații în timpul meciurilor.

Școala Federală de Antrenori a sesizat Comisia de Disciplină și Etică a FRF cu privire la eventuale încălcări ale regulamentului de către 4 cluburi din Liga 1 și 4 antrenori aflați sub contract cu acestea. Doi dintre aceștia posesori ai licenței UEFA A, iar doi ai licenței UEFA B.

Școala Federală de Antrenori apreciază activitatea și rezultatele antrenorilor care fac subiectul acestor sesizări. În același timp, unul dintre principalele obiective ale FRF este prevenirea și sancționarea oricăror încălcări ale statutului, regulamentelor, directivelor și deciziilor FRF, FIFA, UEFA.

Prin urmare, SFA are obligația de a respecta și proteja regulamentele în vigoare. Dar și de a respecta eforturile tuturor antrenorilor din România în parcursul de dobândire a calificărilor și licențelor necesare pentru activarea în fiecare eșalon fotbalistic.

În prezent la nivelul țării există 195 de antrenori cu licență UEFA PRO eliberată de SFA”, se arată în comunicatul emis de FRF la acel moment.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622