Gigi Becali a rămas fără trei oi în cursul zilei de vineri, care se pare că ar fi fost sustrase în timp ce pășteau pe un câmp situat în apropiere de reședința sa din Pipera. Patronul FCSB-ului a făcut o reclamație în acest sens în cursul zilei de sâmbătă și speră să își recupereze prejudiciul, pe care el l-a evaluat la 1500 de euro.
Potrivit romaniatv.net, doi tineri, de 17 și 22 de ani, au fost arestați în acest dosar și urmează să fie audiați. Cel de 17 ani se pare că a condus mașina la acel moment, așa că va fi cercetat și pentru conducere fără permis.
„La data de 5 noiembrie, în jurul orei 13:16, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 4 noiembrie, în intervalul orar 15:00-15:30, i-au fost sustrase 3 ovine ce se aflau la pășunat, pe un teren extravilan, din apropierea Bd. Pipera- Voluntari, județul Ilfov.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari, care au efectuat activitățile de cercetare a locului faptei.
La data de 05 noiembrie, în jurul orei 20:30, polițiștii din Voluntari au identificat și depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau 2 tineri, în vârstă de 17 și respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, tânărul care se afla la volan nu poseda permis de conducere. Prejudiciul reclamat este de 1500 de euro.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii orașului Voluntari, în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Buftea”, a transmis IPJ Ilfov prin intermediul unui comunicat de presă.
Este bine-cunoscut faptul că oieritul este o tradiție de generații în familia Becali. Legat de acest aspect, în urmă cu ceva timp, patronul FCSB-ului a dezvăluit cât de mult înseamnă pentru el această ocupație.
„Zilnic stau jumate de oră, mă uit la ele cum pasc. Zilnic. Asta e bucurie, nu? Eu nu vând oile, le dau cadou. Am 150 de oi aproape. Dar eu am bucurie. Pentru mine e mai mare bucurie jumate de oră să văd, bucuria nu putem noi să o controlăm. Bucuria e mai mare când văd cum pasc oile decât un milion de euro. Aș vrea să câștig milionul, dar dacă-l câștig nu am bucurie cum am bucuriei când pasc oile. Bucuria e mai mare, că noi nu știm bucuria în ce este”, a spus Gigi Becali în luna mai a acestui an.