Poate cea mai europeană națională a Argentinei din ultimele decenii merge în finala Cupei Mondiale. Europeană în joc, revenind spre arhetipul ei, până la urmă. Căci pumele sunt animale care noaptea vânează și ziua dorm. Așa cum au arătat sud-americanii și în fața Croației, așa cum au făcut și până la semifinală.
La ultimele Mondiale, au fost doar prădători hămesiți care alergau bezmetic după obsedantul trofeu. ADN recâștigat. Argentina n-a fost vreodată Brazilia.
Când Argentina are 2-0 la pauză în semifinala Mondialului, dar posesie sub 40% cu Croația, când la final cumulează mult mai puține pase reușite decât legiunea lui Modric și aproape dublu faulturi, atunci Argentina chiar e un Atletico Madrid cu Messi.
În fond, Nahuel Molina și Rodrigo de Paul, oamenii lui Atleti, sunt esențiali în planul ei. În multe momente, ai senzația că un Simeone undercover din perioada lui cea mai bună dirijează lucrurile de la Messi încolo. Că nu doar dungile albe din tricoul madrilenilor s-au infiltrat în camiseta de Mundial a băieților lui Scaloni.
Exceptându-l pe Messi, niciunul din fotbaliștii primului 11 argentinian nu cred că sunt în top 20 mondial în acest moment, pe postul lor. De-aceea e un turneu de echipe. Și de-aceea am iubit mereu Argentina. A avut, în ceasurile ei istorice, un geniu, câteva talente uriașe uneori în preajma lui și luptători.
Lionel. Ce destin! După ce ani întregi Barcelona și naționala au părut că joacă pentru el, azi trage după sine o echipă, cu un amestec vrăjit de conștiinciozitate și har. Ca să nu-l îngropăm de tot pe Cristiano, să spunem că ar fi vrut și el asta, dar că nu mai poate. E singurul scenariul care îl mai “scoate” puțin.
Are Argentina strălucire de diamant? Răspunsul e scurt și firesc. Messi. De-aici mai departe e mult scrâșnet infatigabil de disc abraziv. Doar că diamantele nu s-ar naște prin intervenția simplă a discului. E nevoie să pui praf de diamant pe instrument ca tăieturile să devină realitate. Nu e metaforă, e adevăr!
Ce-ar fi făcut Argentina pe care o știm de la ultimele Mondiale? Ar fi început poate cu un 7-0 turneul și apoi s-ar fi oprit în sferturi de finală. Hola, Espana! Așa, a pierdut 1-2 cu Arabia Saudită și a învățat într-o zi și-o noapte umilința necesară.
A trecut și cu croații la o defensivă din trei fundași cetrali când avea 2-0, fără să țină la pseudo-blazon. A mai făcut-o și în meciurile precedente. Cerebrală în momentele de suferință, norocoasă atunci când zeul fotbalului răstoarnă tabla magnetică din vestiar și trece la table cu piesele-jucători de două culori și mâna pe zar.
Acum a venit să joace finala Mondialului și poate să o câștige.