Mikel Arteta (40 de ani) și-a prelungit contractul cu Arsenal până în 2025, se arată într-un comunicat oficial al clubului de pe Emirates. Arteta, care a evoluat pentru Arsenal și din postura de jucător, este la cârma echipei din decembrie 2019. În acest sezon, antrenorul spaniol este pe cale să obțină o performanță remarcabilă și să o readucă pe Arsenal în competiția supremă: UEFA Champions League.
Arsenal a anunțat că se va baza pe serviciile de antrenor ale lui Mikel Arteta până în 2025, după ce tehnicianul spaniol a acceptat să semneze prelungirea.
Arteta este pe banca „tunarilor” din decembrie 2019, când l-a înlocuit pe interimarul Freddie Ljungberg. Tehnicianul spaniol și-a propus să reconstruiască o echipă de succes pe Emirates, iar în sezonul 2021 – 2022 se văd și primele rezultate.
Arsenal e pe locul 4 în Premier League și e favorită în lupta pentru prinderea ultimului loc ce duce în UEFA Champions League. Dacă își va îndeplini obiectivul, Arsenal va reveni în cea mai importantă competiție intercluburi după o pauză de aproape 6 ani! În sezonul 2016 – 2017 au evoluat „tunarii” ultima oară în Champions League. La acea vreme, manager al echipei era încă legendarul Arsene Wenger.
După ce a semnat prelungirea contractului până în 2025, Mikel Arteta a vorbit și despre obiectivele clubului:
Sunt încântat, recunoscător şi foarte fericit. Vrem să ducem clubul la următorul nivel şi să concurăm cu adevărat cu echipele de top. Pentru a face asta, trebuie să jucăm în Liga Campionilor.
Trebuie să facem ca echipa să evolueze, ca jucătorii să devină mai buni, toate departamentele să fie îmbunătăţite şi să generăm chiar mai multă conexiune cu fanii noştri, să îmbunătăţim atmosfera pe Emirates, să putem recruta talente de top şi cei mai buni oameni pentru acest club ca să ducem proiectul la acel nivel”, a declarat Arteta, potrivit Arsenal.com.
Cu doar patru etape înainte de finalul sezonului, Arsenal și Tottenham, formații din nordul Londrei cu o rivalitate istorică, par să fie cele două echipe care vor da lupta pentru obținerea locului 4 din Premier League, ultimul ce duce în UEFA Champions League.
În acest moment, „tunarii” au 63 de puncte după 34 de meciuri disputate și sunt pe locul 4. În schimb, Tottenham, cu același număr de meciuri, este la două puncte în spatele lui Arsenal.
Matematic se mai află și Manchester United în luptă, dar șansele reale ale „diavolilor” sunt foarte reduse. Spre deosebire de Arsenal și Tottenham, United are 58 de puncte din 36 de meciuri și mai are doar două partide de disputat în finalul sezonului.
Lupta dintre Arsenal și Tottenham va fi cu atât mai interesantă, deoarece pe 12 mai se vor întâlni derby-ul nordului Londrei. Partida e programată pe stadionul lui Tottenham și ar putea tranșa lupta pentru locul 4.
Programul lui Arsenal în ultimele 4 etape:
Programul lui Tottenham în ultimele 4 etape:
Clasamentul din Premier League:
