Dan Șucu continuă să spere că îl va convinge pe Mircea Lucescu să devină noul manager general al Rapidului. Chestionat pe marginea subiectului, unul dintre apropiații tehnicianului a dat răspunsul fără să stea pe gânduri.
Formația din Giulești traversează o perioadă extrem de dificilă în playoff. Înaintea ultimelor două meciuri se află pe ultima poziție, fără să mai aibă vreo șansă în lupta pentru cupele europene.
Grigore Sichitiu, fost președinte al Rapidului chiar în perioada în care „Il Luce” se afla pe banca tehnică, a afirmat răspicat că planul lui Dan Șucu nu poate avea sorți de izbândă. Motivul? Tehnicianul nu-și mai dorește, la cei aproape 79 de ani ai săi, să-și asume misiunea de a reconstrui o echipă.
De altfel, în spațiul public s-a vehiculat că mai multe echipe importante din fotbalul european sunt interesate de serviciile sale. Inclusiv Dinamo Kiev, unde ar reveni după o pauză de câteva luni.
„Am discutat cu domnul Lucescu de sărbători și mi-a spus că nu se poate opri. Dânsului îi place să fie în teren. Știe să aleagă. Din ce simt eu, Rapidul nu are forța să-l aducă pe Mircea Lucescu, pentru că domnul Lucescu nu e un antrenor pentru încercări. Știe ce îi trebuie, are nevoie de un buget cu care să domine.
Alături de dânsul la Rapid am câștigat titlul, Cupa, am jucat în cupele europene. E un antrenor de nivel înalt și nu-l văd acum să reconstruiască o echipă. Are prea mare experiență și i-ar fi convenabil să se ducă la o echipă deja formată. Eu cred că nea Mircea nu ar veni acum în fotbalul românesc, pentru că are foarte, foarte multă treabă și nu cred că s-ar putea apuca iar de construit case”, a declarat Sichitiu pentru gsp.ro.
Chestionat în privința antrenorului care ar fi potrivit pentru Rapid în sezonul viitor, fostul oficial l-a propus pe Marius Șumudică. Ba chiar și-a exprimat convingerea că Dan Șucu va alege această variantă până la urmă.
„Șumudică este un antrenor de explozie, a câștigat campionatul, meciuri în cupele europene. Ce am înțeles e că nu s-a pliat cu viziunea lui Șucu. Dar sunt convins că, dacă va veni – și cred că va veni până la urmă -, va face treabă. Are un simț al jocului extraordinar. Nu văd altă soluție soluție pentru Rapid”, a conchis Grigore Sichitiu.