Atacantul dat ca și transferat la FCSB s-a sucit: ”Îmi cer scuze domnului Becali”

Gabriel-Alexandru Ioniță / 09.06.2021, 21:42
Atacantul dat ca și transferat la FCSB s-a sucit: ”Îmi cer scuze domnului Becali”

Atacantul dat ca și transferat la FCSB s-a sucit. Andrei Dumiter s-a hotărât să nu mai semneze cu echipa lui Becali și să rămână la Sepsi, lucru confirmat chiar de președintele clubului din Sfântu Gheorghe, Cornel Sfaițer. Acesta nu și-a ascuns dezamăgirea în legătură cu această turnură a evenimentelor. Mai ales în condițiile în care clubul se înțelesese cu Becali și afacerea era foarte bună pentru covăsneni.

Laszlo Dioszegy, patronul celor de la Sepsi, anunțase anterior că cele două cluburi au bătut palma pentru suma de 350.000 de euro. De asemenea, chiar și Gigi Becali a spus cu o zi înainte că totul este aranjat și că fotbalistul va semna pe cinci ani cu FCSB. Dumiter a insistat însă să le dea peste cap planurile celor doi.

Atacantul dat ca și transferat la FCSB s-a sucit: ”Îmi cer scuze domnului Becali”

Fotbalistul lui Sepsi a explicat de ce a ales în cele din urmă să rămână la Sfântu Gheorghe. El a spus că este de părere că e mai bine pentru cariera lui să mai stea la echipa antrenată de Leo Grozavu. De asemenea, jucătorul de 22 de ani a ținut să își prezinte scuzele lui Gigi Becali și șefilor de la Sepsi pentru situația pe care a generat-o.

Andrei Dumiter s-a răzgândit în ultima clipă și nu a mai semnat cu FCSB
Andrei Dumiter s-a răzgândit în ultima clipă și nu a mai semnat cu FCSB

Am decis să rămân la Sepsi! Îmi pare rău pentru toată încurcătura creată, îmi cer scuze și celor de la FCSB, domnului Gigi Becali, și celor de la Sepsi. Am hotărât că, în acest moment, pentru cariera mea e mai bine să continui la Sepsi. Am vorbit cu oamenii de la Sf. Gheorghe, știu că și ei erau puțin supărați pentru că se puseseră de acord cu domnul Becali, dar m-au înțeles.

Sunt în vacanță acum, sunt câteva zile în Bulgaria să mă relaxez. Apoi mă apuc de treabă la Sepsi. Vreau să avem rezultate și mai bune decât sezonul precedent. Vedem în următoarea perioadă de transferuri ce se mai întâmplă”, a spus Andrei Dumiter potrivit digisport.ro.

Dumiter a mai refuzat o dată FCSB

Andrei Dumiter s-a răzgândit în ultima clipă în legătură cu transferul la FCSB. El era așteptat marți la București să semneze contractul, în schimb însă el a preferat să plece în vacanță în Bulgaria. Nu este prima dată când fotbalistul lui Sepsi refuză o mutare la echipa roș-albastră. La finalul lunii mai, înainte de playoff-ul de calificare în Conference League, el a fost întrebat despre această posibilitate, însă a fost destul de reticent.

S-a vorbit despre mutarea mea la FCSB, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Nu mă ia valul, este cu dus și întors o mutare acolo. Aici, la Sepsi, avem toate condițiile. O să stau să mă gândesc bine, este în joc cariera mea.

Nu îmi este teamă, dar am văzut mulți jucători care au mers acolo și nu au reușit. Nu este o problemă, eu nu mă gândesc la bani la 22 de ani. Vreau să îmi construiesc o carieră, o iau pas cu pas, încerc să fiu aici concentrat și să câștigăm duminică și să mergem în Conference League”, spunea la acel moment Andrei Dumiter.