Sunt zile fierbinți în curtea lui Dinamo. Iar exprimarea asta e prea puțină, sună parcă spre glumă. Întâi, pentru că nu mai știi când nu au fost așa. Și apoi, pentru că există o concretețe a abisului acum, mai mult ca niciodată, care taie cheful de semi-metafore.
Nu voi intra în pântecul agitat al lui Dinamo. Nu am toate informațiile, colegii mei de la Playsport le-au pus cap la cap în ultima vreme și continuă să o facă, de la distanță pare un puzzle al nefericirii în care ei se ambiționează să calculeze și să prezinte corect traseul împiedicat din teren, din birouri, de aproape peste tot ce înseamă Dinamo.
Doar că o altă realitate vine din trecut și străpunge rana de azi. Returul cu Universitatea Cluj, după 0-2, dezlănțuie fumul ispititor și îndreptățit pentru jurnaliști al “tot sau nimicului”, iar pentru suporteri pune nodul în gât. Însă perspectiva, spațiul gol după ce pare să fie foarte rău, continuarea, raportată la trecutul recent, e una care trebuie înțeleasă: cine a picat din Liga 1 în ultimul deceniu a dispărut! Aproape mereu!
Între sezonul 2011/12 și până în cel 2020/21, inclusiv cele două, există un deceniu al pierzaniei când vine vorba de retrogradarea din Liga 1. A fost ASA Târgu Mureș, miraj roș-albastru care a vrut parfumul trecutului înfipt într-un viitor luminos și a ieșit un prezent al zig-zag-urilor pe care istoria le trece la index. Voința Sibiu, nici vechiul Inter, nici altceva, învăluită în miros de blat. Corona Brașov, adio! Sportul Studențesc, o echipă de-o carte și de mai multe, care a îngenuncheat cu sine tinerețea atâtor generații din tribune…
Mai știți de CS Turnu-Severin sau Săgeata Năvodari, cu exotismul lor pe care tocmai prăbușirea subită l-a conturat? Nu mai sunt! Mai pâlpâie Dunărea Călărași, îmbrăcată deja în haine de cimitir. Sau Juventus Colentina-București-Daco-Getica, ce meteorit…
Dar de Vasluiul lui Adrian Porumboiu, de la stele la cenușă, de Poli Timișoara, care uimea prin Europa și acum, fix acum, a retrogradat în L3? Sau Astra, campioana, revelația, bomba din cupele europene, care stă pe perfuzii cu nu se știe ce în ele?
Toate au retrogradat din Liga 1 în ultimul deceniu! Și lista nu se termină, nu! Vin alte cluburi vechi, din orașe mai mici sau mai mari, cu tradiție unele, cu suporteri altele, cu tot ce trebuie în fotbal, credem noi. Și unde sunt? Gloria Bistrița, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra-Neamț, Pandurii Târgu-Jiu, prin vâltoarea din eșaloanele mici. FC Brașov, abia își trage sufletul după un baraj de retrogradare din Liga 2. Gaz Metan Mediaș…. fără cuvinte.
Cine a retrogradat și mai privește azi cu ochii deschiși în fotbalul mare o face nu pentru că nu a “murit”, ci pentru că a „înviat”!
Cum a ajuns U Cluj să poată învinge Dinamo azi în drumul lor șchiopătat spre prima ligă? Trecând prin meciurile de la județ, prin zero și renaștere! La fel Rapidul care sclipește azi spre un orizont încântător. La fel Petrolul Ploiești, nou-promovata! Toate oferind, după ce au picat din Liga 1, un tablou al deznădejdii și imediat al curajului nebun și frumos. Poate de asta să fie nevoie și la Dinamo? Nu știu.
Singurele retrogradate din ultimul deceniu cu un pas în Liga 1 sau Liga 2 sunt Mioveni, Chiajna și Iași. Primele două, echipele unor primari încăpățânați “ cu fotbalul”. Iar în Moldova, lucrurile nu sunt parcă niciodată sigure și pe un făgaș cu adevărat bun, de-a dreptul.
Concluzia? E în titlu. Suporterii dinamoviști o simt pe viu, nici nu aveau nevoie de statistica asta zguduitoare. Dacă le pasă, însă, cu adevărat, jucătorii ar trebui să o înțeleagă măcar acum, din evidențe.
Cine pică, nu se mai ridică! Și dacă nu o face ca echipă, ce îi minte, oare, că s-ar putea ridica individual ei, cu fărâma lor de carieră, după un asemenea șoc?