Fata care a rămas fără mâini, niciun ajutor de la clinica unde i s-a promis sprijin total. Postarea uluitoare făcută pe net

Iosif Pintilie 20.05.2023, 15:38
Fata care a rămas fără mâini, niciun ajutor de la clinica unde i s-a promis sprijin total. Postarea uluitoare făcută pe net

Pe 17 decembrie, Alexia, o copilă de doar 15 ani din Botoșani, trăia coșmarul vieții sale. În timp ce se afla într-un autobuz ce transporta ansamblul din care făcea parte către un festival muzical, aceasta era grav lovită după un accident în care a fost implicat autobuzul în care se afla.

Mai mulți copii au avut probleme după acest moment, dar Alexia a avut nevoie de cea mai mare atenție, având ambele mâini amputate.

Au profitat pe spatele Alexiei?

Deși nu avea prea multe șanse de a-și păstra brațele, Alexia a fost salvată de medicul Sinodora Susanu, care ar fi insistat ca brațele să îi fie replantate.

Cazul Alexiei a făcut înconjurul României, fiind foarte multe voci ce au anunțat că vor să o ajute pe aceasta. A fost și cazul unei clinici private din Botoșani, unde activează medici renumici: doctorul Radu Malancea, kinetoterapeutul Maria Hrihoreanu și chiar Ioana Iftime, nora patronului de la FC Botoșani, Valeriu Iftime.

Aceștia au anunțat public, prin partenerii din presa locală, că vor susține recuperarea medicală de care are nevoie Alexia.

La câteva luni de la acel moment, tatăl Alexiei ac uză că totul a fost doar o strategie de marketing, fata lui fiind lipsită de beneficiile despre care clinica a susținut public că i le va oferi.

”Am decis să fac această postare pentru a clarifica anumite aspecte. Alexia face kinetoterapie între 4 și 6 ore pe zi, dar nu la această clinică din postare, care a anunțat cu surle și trâmbite că o va sprijini în mod gratuit.

Această clinică și-a retras ajutorul imediat după ce au apărut materialele de presă pe la sfârșitul lunii ianuarie.

Promisiunile făcute în mod public nu au fost onorate și credem că de fapt intenția clinicii respective au fost cu totul altele, dar nu de a o ajuta pe Alexia

Pentru că mai multe persoane ne-au întrebat cum merge recuperarea Alexiei în acea clinica, am dorit să lămurim această situație și să facem public faptul că acea clinică și-a retras ajutorul.

Alexia face în continuare kinetoterapie, chiar și 6 ore zilnic, în mai multe locații, iar majoritatea sunt contra cost, iar sumele nu sunt deloc neglijabile. Profesioniștii care lucrează cu Alexia nu au nici o legătură cu acea clinică”, este mesajul postat de tatăl Alexiei.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622