Emanuel Roșu

A intrat în presă ca reporter online la Gazeta Sporturilor, unde a rămas între 2007 și 2010. Apoi, a trecut în grupul PRO, unde a fost reporter online, brand manager al programelor de sport, ulterior editor coordonator al site-ului Sport.ro. După 11 ani la PRO TV, a pornit proiectul OTT al Federației Române de Fotbal, frf.tv, iar din februarie 2023 conduce redacția PlaySport. Colaborează cu publicații importante la nivel european și mondial, între ele The Guardian, New York Times, FourFourTwo sau France Football. Emanuel reprezintă România în votul pentru "Balonul de Aur", cel mai prestigios premiu individual din fotbalul mondial.
Schimbare radicală de look pentru Budescu în Giulești! Fanilor nu le-a venit să creadă că e el

„Hai, bă, să-l tâlhărim. Putea fi primul miliardar al României, peste Țiriac”. Pe cine pusese ochii Giovanni Becali

Găman, fără milă. De ce l-a eliminat pe ofițerul de presă al Rapidului imediat după finalul meciului

Tot la Sibiu! Federația păstrează finala Cupei României pe același stadion

Veste uriașă pentru Radu Drăgușin! Postecoglou l-a anunțat titular la meciul cu Fulham: „Hai să eliminăm suspansul”

Luptă dură pentru semifinalele Conference League: Olympiacos – Fenerbahce. Adversar tare pentru Răzvan Lucescu: trebuie s-o scoată pe Brugge. Toate detaliile

Se anunță meciuri superbe în sferturile Europa League! AC Milan – AS Roma și Liverpool – Atalanta. AICI ai toate detaliile

Cutremur în Champions League! Real Madrid – Manchester City și PSG – FC Barcelona, în sferturile Champions League! AICI ai toate detaliile

Giovanni Becali aruncă nucleara! A făcut Steaua BLAT cu AC Milan în finala Cupei Campionilor? „Nu ieșea degeaba. Nu mai dau nume”

Neveu s-a luat de „Bombardierul” Pascu și va regreta toată viața că a urcat în ring! KO demolator! Astea nu sunt imagini pentru sensibili. Video

Se știe tot programul din playout! Cum arată ACUM clasamentul și care sunt meciurile primei etape

„Nu se mai poate continua așa. Cea mai slabă repriză de când sunt eu aici”. Dorinel, terminat după 1-1 cu Poli Iași. Ce l-a nemulțumit

Niță e DIABOLIC! ? A „săpat” la punctul de la 11 metri, apoi a apărat penalty-ul în meciul cu Beșiktaș. Victorie URIAȘĂ după plecarea lui Șumudică: drăguș a dat un super gol

Florin Manea a vorbit cu Drăgușin imediat după meciul cu Aston Villa: „Aștepta momentul ăsta”. Cum se simte după minutele care-l pot impune în primul 11 al lui Tottenham. Exclusiv

Și Balint s-a săturat de CSA: „Să joace chiar în liga a 3-a, nu se mai poate așa”. Ce l-a înfuriat pe unul dintre cei mai mari susținători ai Stelei

Lovitură uriașă pentru Steaua! A ratat playoff-ul după dezastrul de la Mioveni, în fața unei echipe cu datorii uriașe

Rotaru, aroganță majoră în fața lui Gigi Becali: „Tavi Popescu și-a îndrumat fratele să aleagă Universitatea Craiova, a fost copil de mingi cu FCSB și au făcut poză împreună”. Exclusiv

Nicolae Dică, dat afară după o lună și jumătate de FC Voluntari

Cum au arătat primele 100 de zile sub comanda lui Kopic? Cătălin Alexandru, despre schimbarea radicală a echipei cu noul antrenor

Acuzații grave de blat după meciul care a decis ieșirea lui U Cluj din playoff! Primarul Clujului, Emil Boc, “nebun” de furie: “Petrolul, rușinea fotbalului românesc”. A șters postarea imediat

„Sunt bucuros ca un copil, îmi vine să plâng. Am luptat ca niște tauri”. Cea mai tare declarație după noaptea dramatică din lupta pentru playoff

GOOOOL MAN! „Fantoma” Dennis Man „mușcă” din nou în Italia. A creat un gol din nimic și l-a făcut pe comentator s-o ia razna. Video

Bătaie pe gazon la Dinamo – UTA! Ultrașii de la Sud Dinamo, Peluza Sud de la Steaua și fanii Aradului, confruntare violentă pe teren

Nu mai e NICIUN bilet pentru derby! S-au terminat și cele 9 000 de tichete alocate FCSB. Se anunță show total pe Arena Națională

BOMBA bombelor! A vrut cineva din România să o distrugă pe Simona Halep?! “O spun, da. La sânge a fost ceva ciudat”

Simona Halep, răspunsuri COMPLETE: „A venit un tunel din care nu am crezut că mai ies. Am crezut că cineva m-a contaminat. Am luat toate camerele, tot”

CTP, FURIOS după ce a flat că Simona Halep merge la Antena 3: „Sigur e o decizie îndelung cântărită, cum a fost când i-a selectat pe Mouratoglou și compania”

„Rapid are șanse mari să ia titlul, se implică 100%”. Miță Iosif dinamitează derby-ul Rapid – FCSB. Exclusiv

Șumudică, show total de ziua lui. A primit lanț gros de aur pe care scrie „KING” și i-a cântat Sorinel Puștiu: „Să rămâi ca vulturu’ pe stâncă”. Ce mesaj a transmis în fața jucătorilor. Exclusiv

„FCSB n-arată a campioană!” Rotaru a intrat în direct și a recunoscut calculul secret pentru titlu pe care și-l făcea: „Îi băteam noi azi pe Rapid, apoi Rapidul pe FCSB și eram la 6 puncte”