Avem primul duel românesc la Australian Open 2022. Cu cine o să țină Simona Halep?

Giosanu Catinca / 11.01.2022, 07:34
Avem primul duel românesc la Australian Open 2022. Cu cine o să țină Simona Halep?

Turneul de Grand Slam de la Australian Open a început deja. La această competiție vor evolua mai multe românce, printre care Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse.

Primele victorii pentru românce la Australian Open

Organizatorii competiției au anunțat care sunt cele două jucătoare care vor evolua în turul al doilea. La feminin, vom avea parte de un duel sută la sută românesc. Irina Bara o va înfrunta pe Alexandra Cadanțu-Ignatik, ocupanta locului 211 WTA.

Alexandra a acces în turul al doilea al calificărilor pe tabloul principal al Australian Open după ce a învins-o pe germana Katharina Gerlach (locul 228 WTA), cu scorul de 6-3, 6-1. Meciul a durat o oră şi jumătate.

Cât despre Irina Bara (138 WTA, cap de serie 18), aceasta s-a confruntat, în primul tur, cu sportiva georgiană Miriam Bolkvadze (176 WTA), pe care a învins-o cu 6-1, 6-4.

Cu cine va ține Simona Halep

În calificări a jucat şi Cristina Dinu, 28 de ani, 256 WTA, care a pierdut în fața Cristinei Bucsa (Spania), 24 de ani. Iberica poziționată pe locul 161 WTA s-a impus cu 6-1, 6-0. Partida a durat în jur de 43 de minute.

Jucătoarele calificate în turul al doilea preliminar îşi asigură un premiu de 33.500 de dolari australieni (21.250 de euro) fiecare. De asemenea, ele vor primi câte 20 de puncte WTA. Cele eliminate în primul tur primesc 24.000 de dolari australieni (15.230 de euro) fiecare şi câte două puncte WTA.

Novak Djokovic s-a antrenat la Melbourne

Iubitorii sportului alb se așteaptă ca Novak Djokovic să participe și el la Openul Australiei. Sârbul își dorește și el să ia parte la această competiție, dar nu depinde de el acest lucru.

Sunt mulţumit şi recunoscător că judecătorul a întors anularea vizei. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, vreau să rămân şi să încerc să concurez la Australian Open. Rămân concentrat pe asta. Am zburat aici pentru a juca la unul dintre cele mai importante evenimente pe care le avem în faţa fanilor minunaţi. Deocamdată nu pot spune mai multe. Vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați susținut în aceste momente și m-ați încurajat să rămân puternic.”, a precizat tenismenul sârb, într-o postare pe Twitter.

Cu toate că a trecut prin momente grele și nu a jucat niciun meci oficial în acest sezon, Novak Djokovic este văzut drept favorit la câștigarea Australian Open.

Nole are o cotă cuprinsă între 2,25 și 2,7 pentru a se impune pentru a 21-a oară la un turneu de Grand Slam.