Avertismentul lui Edi Iordănescu pentru fanii naționalei: „Pregătiți-vă să vedeți asta!” EXCLUSIV Playsport Live

Robert Zanfir / 11.02.2022, 18:47
Avertismentul lui Edi Iordănescu pentru fanii naționalei: „Pregătiți-vă să vedeți asta!” EXCLUSIV Playsport Live

Edi Iordănescu a anunțat la Playsport Live că nu va face mari schimbări la echipa națională. Selecționerul a dezvăluit și câteva probleme pe care le poate întâmpina pe banca tricolorilor.

Edi Iordănescu a intrat abrupt în pâine. Va debuta în luna martie, cu două meciuri amicale. Apoi, urmează campania din Liga Națiunilor, acolo unde tricolorii vor avea un program infernal.

Avertismentul lui Edi Iordănescu pentru fanii naționalei: „Pregătiți-vă să vedeți asta!”

Edi Iordănescu spune că nu vor urma multe schimbări la nivelul echipei naționalei, așa cum a fost în mandatul lui Mirel Rădoi.

„Tot timpul, acolo unde am fost, am plecat de la o analiză cât mai complexă. Îmi doresc să avem identitate, să avem continuitate și nu o să vedeți foarte multe schimbate la nivel de structură de joc.

E prematur să vă spun concret despre structura de joc, nu vor fi schimbări majore.

Vom vedea, să vedem care este starea jucătorilor noștri. Ce soluții vom avea. Vii acum și spui că te gândești să joci 4-4-2, iar noi suferim foarte mult, vedeți că avem foarte multe probleme la nivelul atacanților.

Pregătiți-vă să vedeți continuitate și conservare.

La vârf am avut probleme, la închizători am avut probleme. Consider că la nivel de flancuri avem soluții”, a declarat Edi Iordănescu la Playsport Live.

Edi Iordănescu, impresionat de foștii selecționeri! Mesaj pentru Mirel Radoi si Cosmin Contra: „Le sunt recunoscător!”

Printre multe altele, noul selecționer a subliniat importanța unor discuții pe care le-a purtat în ultima perioadă cu ultimii doi antrenori ai României, Cosmin Contra și Mirel Rădoi.

„Am mulțumit, și o fac și acum public, lui Mirel și lui Cosmin. Am avut discuții ample cu ei. Am găsit disponibilitate totală din partea lor și le sunt recunoscător. Aveam nevoie de feedback. Am primit foarte multe informații de la ei și știu că s-a lucrat foarte mult pe mentalitate și stare de spirit. Mai avem de lucrat aici. În ultima perioadă grupul s-a strâns foarte mult, sunt mai uniți. Din păcate rezultatele nu ne-au dus la un turneu final, dar sper să schimbăm acest lucru.

Trebuie să lucrăm la mentalitate. Îmi doresc să venim din nou cu entuziasm, cu orgoliu, cu mândrie și să ne apropiem din nou publicul. Probabil că nu am fost destul de combativi, de predispuși la lupta așa cum voiau suporterii.

I-am simțit sensibili și dispuși să mă asigure pe mine că vor veni cu încredere, cu entuziasm. Cred cu tărie că avem nevoie de forța grupului foarte mult și aici trebuie să ne îmbunătățim. Să avem unitate, să avem stare de spirit”, a declarat Edi Iordănescu la Playsport Live.