În repriza secundă a meciului dintre Universitatea Craiova și FCSB, căpitanul echipei roș-albastre, Darius Olaru, a atras toate privirile pe stadionul „Ion Oblemenco”.
În minutul 73 al partidei, Olaru a avut un schimb de replici cu arbitrul Rareș Vidican, nemulțumit de faptul că acesta nu a acordat o lovitură de la 11 metri în favoarea echipei sale. Olaru a fost faultat în careu de Lyes Houri, însă arbitrul a decis să continue jocul. În acel moment, pe buzele căpitanului FCSB s-a putut citi: ”Băi, prostule!”, adresându-se direct arbitrului.
În ciuda acestui incident, Darius Olaru a declarat că nu are în plan să părăsească FCSB, cel puțin nu până la finalul EURO 2024. Mijlocașul speră să fie titular pentru echipa națională a României la acest turneu.
Olaru nu exclude însă posibilitatea unui transfer în străinătate după încheierea competiției din Germania. „Deocamdată nu vreau să mă gândesc la plecare. Mă gândesc mai mult la EURO 2024. Acolo îmi este gândul. Trebuie să mă antrenez în continuare acum, chiar dacă suntem campioni, trebuie să mă antrenez în continuare și să fiu pregătit pentru EURO 2024”, a declarat Olaru pentru AS.ro.
În ceea ce privește performanța echipei naționale la EURO 2024, Olaru este optimist. El speră ca împreună cu ceilalți „Tricolori” să ajungă până în semifinalele competiției. „Primul vis, am spus acum 3 luni, acesta era primul vis. Mi l-am îndeplinit. Iar al doilea o semifinală. Asta îmi doresc eu. Cred că o putem atinge și trebuie să gândim sus, dacă vrem să ajungem acolo”, a mai spus Olaru.
În prezent, cota de piață a lui Darius Olaru este de 6,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Contractul său cu FCSB este valabil până în vara anului 2028.