Penalty-ul ratat de Andrei Ivan în derby-ul Universitatea Craiova FCSB 1-2 continuă să fie dezbătut în fotbalul românesc. Bănel Nicoliță a fost de-a dreptul șocat la vederea execuției dezastruoase a omului care poartă banderola de căpitan al „juveților”.
Universitatea Craiova a avut o șansă uriașă de a restabili egalitatea în repriza secundă a meciului de pe „Ion Oblemenco”, dintr-un penalty dictat în urma hențului comis în careu de Iulian Cristea, dar Andrei Ivan nu l-a putut învinge pe Târnovanu. Ba chiar a alunecat în momentul în care se pregătea să execute și a trimis mult pe lângă poartă.
Autor al celebrului „tontogol” din meciul cu Real Madrid de pe „Santiago Bernabeu”, Bănel Nicoliță a afirmat, mai în glumă, mai în serios, că nu i-a fost dat să vadă o asemenea ratare nici în perioada în care finanța echipa din orașul său natal, CS Făurei. Aceasta a evoluat în eșaloanele inferioare până să fie desființată pe fondul problemelor financiare.
„Sincer, nici la mine, la țară, la Făurei nu am văzut așa ceva. Îl respect foarte mult pe Andrei Ivan, dar n-am văzut un jucător să bată în halul ăsta penalty. Cred că emoțiile”, a declarat fostul mijlocaș al FCSB-ului, pentru fanatik.ro.
De asemenea, acesta a savurat din plin succesul vicecampioanei în derby-ul din „Bănie”, chiar dacă a recunoscut că jocul ei nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor: „Asta înseamnă Steaua (n.r. FCSB). Și alții ne strică nouă sărbătorile. N-am meritat să câștigăm, dar asta înseamnă o echipă mare. Chiar dacă am suferit foarte mult în cele 90 de minute, până la urmă lucrurile mici au făcut diferența aseară”.
După o noapte de coșmar, Andrei Ivan și-a recăpătat zâmbetul datorită unuia dintre fanii săi din mediul online. Mesajul trimis de acesta l-a impresionat atât de tare pe căpitanul Universității Craiova încât nu a ezitat să-l facă public ulterior.
„Bro, dacă pot să zic bro (cu tot respectul), ești printre cei mai muncitori și reali jucători de fotbal pe care i-am văzut în viața mea (am 19 ani, dar totuși). Muncești enorm, depui un efort colosal în fiecare meci și se vede. Oricine nu recunoaște că ești unul dintre cei mai importanți jucători ai noștri nu se poate numi fan al Științei.
Atâtea goluri, faze de gol, momente bune, și uite că lumea încă nu a găsit curajul să recunoască că ești extrem de valoros pentru Craiova. Poate nu vei vedea mesajul ăsta, ceea ce nu o să mă supere, dar sper să nu te schimbi și să te întorci mai puternic. Respect, Eric”, i-a scris fanul respectiv.