Leo Messi mai are contract cu PSG doar până la finalul acestui sezon și nu a fost convins încă să semneze prelungirea, spre disperarea fanilor, care se tem că va alege o nouă destinație. Cu atât mai mult cu cât în presa internațională se întețesc zvonurile privind un posibil transfer la Al Hilal.
Dorit insistent de saudiți, starul argentinian ar fi transmis – prin intermediul tatălui său, care îi este și impresar – că va accepta să părăsească Europa doar în schimbul unei sume astronomice. El Chiringuito face referire la 600 de milioane de euro, fără a oferi, însă, mai multe detalii cu privire la durata angajamentului și modul în care ar urma să fie distribuiți acești bani.
Cert este că un asemenea angajament i-ar aduce automat și titlul de cel mai bine plătit jucător de fotbal al lumii, în condițiile în care Cristiano Ronaldo încasează cu 200 de milioane de euro mai puțin la Al Nassr. Rămâne de văzut dacă Messi își va continua aventura la PSG, așa cum speră francezii sau va prefera „petrodolarii” șeicilor.
În luarea deciziei va cântări, cel mai probabil, garanția unui loc de titular incontestabil, dat fiind faptul că nu i-a spus adio echipei naționale după cucerirea mult râvnitului trofeul al Cupei Mondiale. Stă mărturie convocarea venită din partea selecționerului Lionel Scaloni pentru amicalele cu Panama și Curacao de pe 23, respectiv 28 martie.
Pe de altă parte, în cursa pentru semnătura lui Messi ar putea intra și echipa patronată de fostul mare jucător englez, David Beckham. Acesta a recunoscut, nu cu mult timp în urmă, interesul pentru aducerea argentinianului în MLS, mai ales că Florida se numără printre destinațiile sale de vacanță preferate.
Un motiv în plus ar putea fi și faptul că Statele Unite ale Americii vor găzdui ediția din 2026 a Campionatului Mondial. Prioritatea clubului Inter Miami rămâne, însă, promovarea tinerelor talente din propria pepinieră.
„Întotdeauna am spus că îmi doresc cei mai buni fotbaliști în clubul nostru și să joace în tricoul nostru pentru că există o anumite așteptări. Din păcate, uneori poate fi un lucru rău, dar de cele mai multe ori este un lucru bun. Fanii noștri vor fi fericiți dacă avem vedete în echipă, dar vor fi și mai fericiți dacă vor vedea jucători tineri venind din academia noastră și ridicând trofeul MLS”, a spus fostul mare internațional englez, citat de Mirror.