Barcelona a ratat startul! A dorit un fotbalist care face senzație la EURO 2020, însă acesta este aproape de o altă formație de calibru

Ștefănescu Dragoș 29.06.2021, 23:56
Barcelona a ratat startul! A dorit un fotbalist care face senzație la EURO 2020, însă acesta este aproape de o altă formație de calibru

Campionatul European 2020 a oferit până acum numeroase meciuri spectaculoase. Artizanii spectacolului sunt cu siguranță jucătorii. Marile cluburi au ocazia să monitorizeze cei mai eficienți fotbaliști și să-și fixeze țintele de transfer pentru sezonul viitor. Barcelona este una dintre echipele care și-au ales viitoarele transferuri de la turneul final. Însă Barcelona a ratat startul! A dorit un fotbalist care face senzație la EURO 2020, însă acesta este aproape de o altă formație de calibru.

Barcelona a ratat startul! A dorit un fotbalist care face senzație la EURO 2020, însă acesta este aproape de o altă formație de calibru

Italia este una dintre echipele care au impresionat cel mai mult până acum la Euro 2020. Calificată în sferturile de finală ale competiției Italia a impresionat prin jocul ei elaborat și foarte eficient. Unul dintre jucătorii revelație ai ”squadrei azzurra”este Manuel Locatelli (23 de ani). Jucătorul celor de la Sassuolo a fost liderul de la mijloc dar și un golgeter neașteptat al unei echipe total schimbate și extrem de ofensive. Locatelli a fost ales omul meciului Italia- Elveția (3-0) el reușind să înscrie o dublă în poarta elvețienilor. La finalul partidei tânărul mijlocaș italian a ținut să dedice golurile coechipierilor și familiei sale.

Trebuie să dau premiul echipei, sunt unul dintre cei mai tineri. Sunt mândru că fac parte din acest grup fantastic. Dedic primul gol familiei mele, logodnicei și părinților. De obicei nu urmăresc acțiunea până în careul mic, dar am avut un pic de nebunie. Iar pe celăllalt, tuturor italienilor care au suferit”, a declarat Locatelli.

Barcelona a ratat startul! Locatelli spre Juventus

Prestațiile excelente ale mijlocașului italian Manuel Locatelli au atras atenția marilor cluburi din Europa. Barcelona, Juventus și Borussia Dortmund sunt echipele care și-au arătat cel mai mult interesul pentru jucătorul de la Sassuolo.

Şefii de pe Camp Nou i-au contactat pe omologii de la Sassuolo pentru a se interesa de transferul lui Locatelli. Suma de transfer cerută de clubul italian este de 40 de milioane de euro. Barcelona fiind într-o situație financiară extrem de delicată se vede nevoită să renunțe la transferul lui Locatelli. Astfel clubul catalan nu mai are multe speranțe să-l transfere pe mijlocașul italian.

Echipa care este cel mai aproape să-l transfere pe Locatelli este Juventus Torino care este dispusă să achite suma cerută de Sassuolo. Conform presei din Italia, Locatelli s-a înțeles deja cu gruparea bianconeră pentru un contract valabil până în 2026 și un salariu anual de trei milioane de euro plus bonusuri. Transferul lui Locatelli la Juventus este foarte aproape să se definitiveze în perioada imediat următoare.