Plecând de la sărbătoarea superbă a celor de la UTA, Basarab Panduru și-a adus aminte de Poli Timișoara!
Fostul internațional Basarab Panduru a răbufnit în direct cu privire la situația de la Poli Timișoara, echipă aflată acum în Liga 3.
„Mă uitam la Timişoara. Vreţi să vin eu iar să aduc 40.000 de oameni la stadion? Ce faceţi acolo, la Timişoara, fraţilor? Aveţi ditamai oraşul. Reşiţa are echipă, dar nu se compară cu Timişoara. Ce faceţi la Timişoara?
Ce se întâmplă acolo, fraţilor? Nu se poate aşa ceva! Vreţi să vin eu să aduc iar 40.000 de oameni la stadion? O să vin eu”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport 1.
Pe 18 aprilie 1945 lua naștere UTA, echipă înființată de baronul Francisc Neuman.
”18 aprilie 1945. Începutul celei mai frumoase povești a Aradului e scris de baronul Francisc Neuman. Parte dintr-o familie ce modela orașul de pe malurile Mureșului pe când secolul 19 îi făcea loc următorului, Francisc Neuman a reușit să creeze o echipă atât de puternică încât creația lui durează de atunci”, a fost mesajul apărut pe site-ul UTA.
Ieri, UTA a remizat cu Sepși, 1-1. O remiză care o ține pe UTA departe de locurile de baraj și la cinci puncte de Unirea Slobozia, echipa de pe locul 15.