Deși Gigi Becali a afirmat răspicat că se pregătește să vândă FCSB și să renunțe definitiv la fotbal, lucrurile nu stau deloc așa. Adevăratele sale intenții au fost devoalate chiar de bunul său prieten, Dumitru Dragomir.
Înfuriat la culme de modul în care Horațiu Feșnic a arbitrat derby-ul din Giulești cu Rapid, în care echipa sa a fost învinsă, scor 0-1, finanțatorul a organizat o conferință de presă la Palatul său din Pipera, mânat de un singur gând: să-și anunțe retragerea. Tot atunci a dezvăluit și prețul pentru care ar fi fost dispus să cedeze echipa unui alt investitor: 25 de milioane de euro.
Dumitru Dragomir a pus imediat mâna pe telefon pentru a afla adevărul din spatele acțiunilor lui Becali și, după ce l-a „descusut” cu atenție, a venit cu dezvăluiri din culise. Potrivit spuselor sale, îndelung dezbătuta vânzare a FCSB-ului nu a avut loc.
„M-a sunat aseară şi mi-a spus că încă n-a vândut nimic, se mai gândeşte. Eu i-am spus că aşa este la fotbal. El încă mai era supărat, dar nu ştiu dacă vinde sau nu mai vinde, dar ştiu sigur că n-a vândut. N-a dat la nimeni, el nu minte. Meme Stoica poate să mintă că e conducător, e angajat.
Nu se întâmplă nimic. Gigi m-a sunat la 18:44. El s-a uitat la emisiune şi mi-a spus că nu mi-a mulţumit până acum că nu are nevoie ca cineva să îi facă notorietate. ‘Bă, ai vândut-o?’. ‘N-am vândut nimic, Mitică!’, mi-a spus Gigi. În momentul în care a spus că nu a vândut, ştiam sigur. El averea trebuie să o împartă la fetele lui. Voi credeţi că Gigi Becali dă altcuiva averea în afară de fetele lui. Era dezinvolt, bucuros”, a declarat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru fanatik.ro.
De asemenea, acesta s-a arătat sceptic în privința șanselor ca Gigi Becali să cedeze echipa pentru 25 de milioane de euro și chiar a dezvăluit că, în cazul în care acest scenariu ar fi posibil, nu ar ezita să cumpere pachetul majoritar de acțiuni. Doar câteva zile i-ar fi suficiente pentru a-i vira banii prietenului său.
„Nu vinde Gigi nimic. FCSB datorită tinerilor pe care îi are poate să crească în valoare şi peste doi ani să coste 200 de milioane de euro. Pe 25 de milioane de euro i-am spus că o iau eu. În patru zile, îi dau eu”, a mai spus Dumitru Dragomir.