Hatem Ben Arfa a fost dorit de Rapid, iar acum a fost concediat de echipa la care juca, în Franța. Fostul internațional francez este cunoscut pentru spiritul său temperamental și nu s-a dezmințit. A fost dat afară după un scandal monstru cu antrenorul său. Presa a prezentat detaliile incidentului.
Potrivit presei din Franța, Ben Arfa ar fi fost nemulțumit că nu joacă mai mult la Lille. Jucătorul consideră că antrenorul Jocelyn Gourvennec îl ține în mod intenționat pe bancă. Și după remiza cu Bordeaux lucrurile au degenerat. Ben Arfa a explodat de nervi, după ce a fost introdus de abia în minutul 78. Acesta i-a reproșat tactica defensivă aleasă de antrenor și l-a ironizat. Mai mult, după aceea ar fi sărit la bătaie și nu a putut fi potolit. Conflictul a luat amploare și l-a agresat și pe colegul Tiago Djalò, într-un episod de violență nemaiîntâlnit la Lille.
Lucrurile nu s-au oprit aici, iar fotbalistul a continuat scandalul. Într-o postare pe Instagram, el i-a și insultat pe antrenorul fost la Guingamp și pe președintele Olivier Létang, numindu-i „suciți la minte”. Iar clubul nu a mai suportat și i-a reziliat contractul. Mai mult, Ben Arfa s-ar putea să fie și bun de plată, clubul ia în calcul să-l dea în judecată pentru daune de imagine, cerându-i o despăgubire.
Fotbalistul a bifat nouă apariții în acest sezon. Mijlocașul nu a impresionat până acum la campioana Franței, unde a oferit doar o pasă decisivă în actuala stagiune.
Giuleștenii chiar au încercat să dea o lovitură de imagine, prin aducerea unui star de calibru european. Cu toate acestea, Rapid nu se putea apropia de pretențiile salariale ale fotbalistului. Acesta a preferat să continue în Ligue 1, unul din cele mai tari campionate din Europa.
Noi ni l-am dorit mult, ar fi fost jucătorul pe care l-am fi adus pentru a crește media de spectatori la meciurile Rapidului. Dar calitățile lui impresionante ne-au atras. Ar fi fost ceva cu adevărat spectaculos pentru toată suflarea rapidistă. Dar era greu să aducem un fotbalist de asemenea calibru. El încă poate să evolueze la un nivel înalt, de aceea a fost căutat chiar de campioana Franței. Nu aveam cum să rivalizăm cu asemenea oferte. Îmi pare rău că nu a ieșit nimic, declara președintele giuleștenilor, Daniel Niculae