Florinel Coman (25 de ani) a marcat golul victoriei FCSB-ului în meciul cu CFR Cluj, scor 1-0, minutul 49, după o cursă începută la jumătatea terenului.
După ce a trimis mingea în plasa porții lui Simone Scuffet (26 de ani), fotbalistul roș-albaștrilor a mers către galerie, nu înainte de a-și scoate tricoul.
Coman și-a etalat, cu această ocazie, și fizicul impresionant pe care l-a ”lucrat” din greu la sala de forță în ultima vreme. Cu acest prilej, fanii au putut observa și ”bestia”, imensul tatuaj pe care-l are pe tot spatele.
Jucătorul și-a tatuat un cap de tigru, cel mai probabil un alt element care l-a ajutat să treacă peste cea mai grea perioadă a carierei și care l-a motivat să ajungă în vârf de formă.
Coman a fost declarat omul meciului. Atacantul este cel mai important fotbalist al echipei lui Becali în acest playoff, cu 4 goluri și 3 pase de gol.
Fost junior la Academia Hagi, Florin Coman va lupta împotriva omului care l-a promovat în fotbalul mare în lupta pentru titlu.
”Am avut un meci decisiv, o primă finală, pe care am tratat-o foarte bine. Un joc reușit, un joc bărbătesc pe care l-am câștigat. Am spus că trebuie să luptăm până la final.
Cred că s-a văzut și la TV că au venit aici mai mult pentru egal. Mergem la Farul, suntem dornici să ne arătam valoarea. A fost o pasă extraordinară a lui Dariu ( n.r. Olaru).
În momentul de față mă simt puternic, fizic stau bine. Este o perioadă foarte bună pentru mine. Contează foarte mult colectivul. Trebuie să câștigam la Constanța, este o echipă grea. FCSB e Steaua pentru mine”, a spus Florinel Coman.
| # | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | FCSB | 10 | 5 | 2 | 3 | 12:11 | 49 | |
| 2 | CFR 1907 Cluj | 10 | 6 | 1 | 3 | 19:14 | 46 | |
| 3 | Universitatea Craiova | 10 | 6 | 1 | 3 | 18:14 | 44 | |
| 4 | Farul Constanta | 10 | 4 | 2 | 4 | 19:20 | 36 | |
| 5 | Sepsi OSK Sfantu Gheorghe | 10 | 3 | 3 | 4 | 17:17 | 34 | |
| 6 | Rapid | 10 | 1 | 1 | 8 | 13:22 | 32 | |
| # | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Uta Arad | 9 | 5 | 2 | 2 | 15:11 | 37 | |
| 2 | Oţelul | 9 | 6 | 1 | 2 | 11:7 | 36 | |
| 3 | AFC Hermannstadt | 9 | 4 | 2 | 3 | 13:7 | 34 | |
| 4 | Universitatea Cluj | 9 | 3 | 3 | 3 | 12:10 | 33 | |
| 5 | Petrolul Ploiesti | 9 | 3 | 2 | 4 | 8:14 | 29 | |
| 6 | Politehnica Iasi | 9 | 3 | 1 | 5 | 7:8 | 27 | |
| 7 | Dinamo Bucuresti | 9 | 2 | 4 | 3 | 10:12 | 25 | |
| 8 | FC Botosani | 9 | 4 | 2 | 3 | 11:11 | 25 | |
| 9 | FC Voluntari | 9 | 2 | 4 | 3 | 11:10 | 24 | |
| 10 | U Craiova 1948 | 9 | 1 | 3 | 5 | 8:16 | 22 | |