Aflată pe loc de baraj în play-out-ul Ligii 1, FC Voluntari s-a despărțit de antrenorul Bogdan Andone. Seria de trei înfrângeri a pus capăt colabării dintre tehnician și gruparea ilfoveană. Pe banca tehnică va fi instalat un antrenor care a mai pregătit în acest sezon o echipă de primă ligă.
Instalat în decembrie 2020 pe banca tehnică a celor de la FC Voluntari, Bogdan Andone se desparte de gruparea ilfoveană. FC Voluntari este în lupta pentru evitarea retrogradării, iar acum nu se află într-o situație confortabilă. Ilfovenii au suferit trei înfrângeri consecutive în play-out și sunt pe loc de baraj. Rând pe rând, Dinamo, Hermannstadt și FC Argeș au învins echipa antrenată de Bogdan Andone, care câștigase anterior duelurile cu Poli Iași și Viitorul. Tehnicianul venit în iarnă la FC Voluntari, se desparte acum de ilfoveni. Acesta și-a turnat cenușă-n cap după eșecul cu FC Argeș, scor 0-3. Bogdan Andone, demis de la FC Voluntari.
Chiar le-am transmis şi băieţilor, că e responsabilitatea mea, pentru că în minutul 80 şi ceva l-am trimis pe Gabi sus, la 1-0, şi am riscat, ca să încercăm să egalăm. Ne-a costat acest lucru. Ăsta e fotbalul, dacă nu marchezi şi dacă pe o neatenţie şi primeşti gol, e dificil. Trebuie ca în ultimele 3 meciuri să scoatem maximum, ceea ce e foarte, foarte posibil”, a declarat Bogdan Andone, imediat după înfrângerea cu FC Argeş.
Echipa la care evoluează Gabi Tamaș va avea un nou antrenor pe final de campionat. Conducerea celor de la FC Voluntari s-a orientat rapid, către un tehnician liber de contract. La Voluntari va antrena Liviu Ciobotariu, cel care a mai pregătit-o în acest sezon, pentru o scurtă perioadă, pe Hermannstadt. Un mariaj scurt, început pe 15 ianuarie și încheiat pe 21 martie. Liviu Ciobotariu nu a reușit decât o singură victorie pe banca tehnică a sibienilor. În rest, cinci rezultate de egalitate și șase înfrângeri, un bilanț care a dus la încetarea colaborării dintre Hermannstadt și Ciobotariu.
Antrenorul a pus atunci totul pe seama ghinionului.
Nu avem şansă, poate aduc eu ghinionul la echipa asta. Poate eu sunt ghinionul la echipă şi ridic mâna. De ce să periclitez un club. E prima oară când mi se întâmplă asta. Am mai avut jocuri slabe, dar ca aici niciodată”, declara atunci Liviu Ciobotariu.
Tehnicianul revine în Liga 1 și pe final de sezon o va pregăti pe FC Voluntari, anunță Telekom Sport. FC Voluntari joacă luni, 10 mai, de la ora 16:45, pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște.