Boris Becker este din nou liber! Cum s-a ajuns la această situaţie

George Drafta 15.12.2022, 14:44
Boris Becker este din nou liber! Cum s-a ajuns la această situaţie

Fostul mare sportiv a fost eliberat din închisoarea în care se afla în Marea Britanie.

În vârstă de 55 de ani, fostul campion de la Wimbledon va părăsi Regatul Unit după această decizie conform celor de la Daily Mail. El fusese condamnat în urmă cu 8 luni la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare. După ce instanţa l-a declarat vinovat în dosarul falimentului personal.

Acuzaţia principală în ceea ce îl priveşte pe Boris Becker a fost aceea că el nu ar fi declarat aproximativ 3 milioane de euro. Pentru a nu plăti datoriile pe care le avea. Acesta a fost însă doar unul dintre cele 3 capete de acuzare. Celelalte vizând înstrăinarea proprietăţilor, dar şi ascunderea averii sale.

El a fost încarcerat într-un penitenciar din Marea Britanie pentru că era rezident al ţării încă din 2012. Iar cinci ani mai târziu a înaintat cererea prin care a cerut falimentul personal. Aceasta a fost soluţia găsită de Becker după ce fostul mare sportiv nu a mai putut achita un împrumut luat pentru a achiţionarea unei proprietăţi din Mallorca.

Boris Becker și Ion Țiriac sunt foarte apropiaţi, cei doi fiind văzuţi des împreună la anumite competiţii
Boris Becker și Ion Țiriac sunt foarte apropiaţi, cei doi fiind văzuţi des împreună la anumite competiţii

Condamnare micşorată

Chiar dacă a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, Becker a ştiut de la început că va fi eliberat înainte de termen. Chiar judecătoarea care a dat verdictul a dezvăluit că el va părăsi arestul cel mult după efectuarea unei jumătăţi din perioada de  privare de libertate stabilită de instanţă.

„Am ajuns în punctul cel ma de jos al vieții. Îmi voi ispăși pedeapsa. Nu voi fugi, nici nu mă voi ascunde. Voi accepta orice sentință voi primi”, a fost reacţia lui Becker după pronunţarea condamnării.

 

Povestea lui Becker, cunoscută în detaliu de Ion Ţiriac

Boris Becker a uimit lumea tenisului cu triumful său la Wimbledon, la doar 17 ani, în 1985. Şi acela a fost doar primul mare succes al carierei neamţului. Ulterior, el a mai câştigat alte cinci turnee de Grand Slam. Ion Ţiriac a urmărit îndeaproape ascensiunea sa în sportul alb.

„Vă spun istoria lui Becker în două cuvinte: el la 14 ani trebuia să-și ia rucsacul în spate și trebuia să joace câte o calificare în fiecare competiție din lumea asta și avea nevoie de 100,000 de dolari. Horst Dassler, care îmi era prieten, nu mi-a dat.

Becker a ajuns unde a ajuns pentru că Servadio mi-a trimis 100,000 de dolari fără să mă întrebe de ce. Cu acea sută de mii de dolari și-a plătit drumurile și a făcut sclavagismul ăla, la vârsta aia”, a povestit Ţiriac pentru sport.ro, în urmă cu ceva timp.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622