Superbet a devenit sponsor principal al lui Sao Paulo, una dintre cele mai importante echipe din Brazilia.
Anunțul a fost făcut pe paginile sociale ale companiei. Sao Paulo, de 3 ori campioană mondială a cluburilor, are în palmares și 3 Copa Libertadores, precum și 6 titluri în Brazilia. Sao Paulo este clubul brazilian cu cel mai mare număr de trofee internaționale. Bazinul său de suporteri atinge 15 milioane de fani, conform estimărilor oficiale.
De-a lungul timpului, la Sao Paulo au jucat fotbaliști ca Rai, Kaka, Rivaldo, Pato, Denilson, Cafu, Eder Militao, Rogerio Ceni sau Casemiro.
În România, Superbet lucrează cu Rapid, U Cluj și Farul. Printre ambasadorii brandului se numără Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Gică Craioveanu, Adrian Ilie, Florin Răducioiu sau Bănel Nicoliță. Superbet e prezentă pe mai multe piețe, cele mai importante fiind România, Belgia și Polonia.
